Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sânziana Negru a pus din nou ochii pe Smiley! Cântăreaţa vrea să-l bage în studio!

Publicat in Cancan, marți 31 iulie 2012 ·

"Nu cred că e cazul să vorbim despre o colaborare cu Smiley în momentul de faţă. Îmi doresc mai întâi ca publicul să mă cunoască aşa cum sunt eu, să vadă această nouă latură a mea şi poate peste ceva timp voi lua în calcul să lucrez şi cu Smiley. Mi-ar plăcea să mai colaborez cu Loredana şi cu trupa Iris", a declarat, pentru Ring, Siella.

Ea a dezvăluit că despărţirea de Smiley a s-a produs din cauză că relaţia se "consumase".

"E frumos să-ţi doreşti să petreci timp şi să faci lucruri mici sau mari alături de persoana iubită. Cred că în momentul în care nu te mai atrage sau nu mai eşti aşa de preocupat să le faci împreună cu partenerul, e cazul să-ţi pui întrebări", a spus ea.

Sânziana trăieşte o frumoasă poveste de dragoste, în prezent, cu Oliver, un român stabilit în Anglia. "Eu şi Oliver avem o relaţie care se construieşte uşor-uşor şi asta este cel mai bine".

"E important să ştii când trebuie să iei o pauză de la viaţa profesională pentru cea personală, iar vârsta ideală cred că pentru mulţi e în jur de 30 de ani, dar pentru fiecare dintre noi viaţa are surprize", crede Siella.

"Sunt convinsă că un copil va veni în viaţa mea când va fi cazul şi automat voi simţi asta. Lucrurile mari din viaţă nu le poţi planifica şi aici îţi pot da un exemplu concret: decizia mea de a reveni la muzică. Îmi doresc de foarte mult timp să fac asta, dar mereu am simţit că e ceva ce îmi spune să mai aştept şi am preferat să mă pregătesc şi să ţin aceste gânduri pentru mine, m-am concentrat pe orele de canto, mersul la studio, orele de coregrafie. Când am simţit că am toate lucrurile puse la punct, am împărtăşit asta şi cu restul", mai spune artista.

"Nu cred că e cazul să vorbim despre o colaborare cu Smiley în momentul de faţă. Îmi doresc mai întâi ca publicul să mă cunoască aşa cum sunt eu, să vadă această nouă latură a mea şi poate peste ceva ti

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 12 minute
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 10 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 3 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 5 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 10 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Ministrul Sănătăţii: Sunt spitale unde din 60 de prezentări de urgențe medicale și chirurgicale, 50 sunt transferate în alte unități sanitare

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a afirmat că au fost identificate unități sanitare în România unde din 60 de prezentări de urgențe medicale și chirurgicale, 50 de pacienți au fost transferați în alte unități sanitare.

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/34°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

23°
dum.

16°/32°
lun.

17°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/32°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/30°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
Timisoara
acum

22°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°