Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au cârpit 8 miliarde

Publicat in Vocea Brailei, marți 31 iulie 2012 ·

* trei firme de confecţii textile au creat un lanţ comercial prin care au reuşit timp de mai bine de un an să fenteze statul la plata TVA şi impozit pe profit * prejudiciul total este de aproape 8 miliarde de lei vechi, la care inspectorii fiscali urmează să calculeze majorări, penalităţi şi dobânzi * practic, firmele şi-au pasat de la una la alta executarea manoperei, iar în final, ultima pe lanţul comercial a externalizat aproape complet execuţia către două firme din Bucureşti * la verificările comisarilor Gărzii Financiare a reieşit că, de fapt, cele două companii din capitală nu avuseseră relaţii comerciale cu ţeparii brăileni * cazul a ajuns acum ca plângere penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila

Trei firme din Brăila au reuşit să creeze un mecanism simplu, dar eficient, prin care au tras o ţeapă de 8 miliarde de lei vechi bugetului de stat. "Afacerea" le-a mers ca pe roate timp de mai bine de un an, până când au intrat pe fir comisarii Gărzii Financiare Brăila, stricându-le "jucăria" prin care patronii firmelor şi-au ascuns profiturile de ochii Fiscului. Pe scurt, este vorba despre trei firme de confecţii, toate din Brăila, care şi-au subcontractat în lanţ manopera la lucrări venite din Marea Britanie, ajungând în final la externalizarea aproape completă, dar numai în acte, a lucrărilor, către două firme din Bucureşti. Când comisarii brăileni au luat legătura cu firmele din capitală, surpriza a fost de proporţii: niciuna dintre aceste unităţi nu avea relaţii contractuale cu vreuna dintre societăţile brăilene. Concluziile celor de la Garda Financiară au fost predate cu documente doveditoare Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, pentru continuarea cercetărilor faţă de artizanii "tunului" financiar. De asemenea, dosarul a ajuns şi la departamentul Inspecţii Fiscale din cadrul Finanţelor Brăila, pentru a calcula dimensiunea exactă a

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 2 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 3 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 4 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum o ora
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Ucraina spune că a oprit asaltul rus în Harkov. Lupte aprige în alte părți ale frontului

Adevarul acum 37 minute
Ucraina a susţinut vineri că a oprit ofensiva lansată în urmă cu două săptămâni de armata rusă în provincia nord-estică Harkov şi că a pornit un contraatac în acest sector al frontului. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelesnki a venit din nou în vi

Rareş Bogdan: România trebuie să aibă în următorii 10 ani un preşedinte liberal, un preşedinte echilibrat, un ostaş în fruntea ţării. E aici, preşedintele nostru, Nicolae Ciucă, iar campania începe de pe 10 iunie

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, vineri, că România trebuie să aibă în următorii 10 ani un preşedinte liberal, un preşedinte echilibrat, un ostaş în fruntea ţării. ”E aici, preşedintele nostru, Nicolae Ciucă, iar campania începe de

800 de lei pentru familiile care împlinesc cel puțin 50 de ani de căsnicie. Cum justifică primăria din România ”stimulentul financiar”

Ziare.com acum o ora
Primăria oraşului Covasna oferă 800 de lei familiilor care anul acesta împlinesc cel puţin cinci decenii de căsnicie şi sărbătoresc nunta de aur. ”Cuplurile de aur” vor fi sărbătorite în luna septembrie, când vor avea loc Zilele oraşului, iar cele c

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 7 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum 2 ore
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Vremea

București
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°