România se află în topul ţărilor UE ca nivel al economiei subterane şi evaziunii fiscale, fiind depăşită doar de Bulgaria, situaţie facilitată chiar de către organele vamale care, în complicitate cu importatorii, încadrează mărfurile la poziţii tarifare inferioare şi nici măcar nu verifică TIR-urile
Concluziile aparţin chiar autorităţilor guvernamentale şi sunt incluse într-un raport redactat din interiorul sistemului în luna aprilie, când Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), în subordinea căreia funcţionează Autoritatea Naţională Vamală, era condusă de Sorin Blejnar.
Raportul analizează eficienţa statului în prevenirea şi combaterea fraudei şi evaziunii, în condiţiile în care fosta conducere ANAF îşi asumase să obţină venituri suplimentare de 1,5% din PIB prin combaterea evaziunii fiscale.
În documentul obţinut de MEDIAFAX se arată că, deşi are una dintre cele mai ridicate cote de impozitare din Uniunea Europeană atât pentru taxa pe valoarea adăugată, cât şi pentru contribuţiile sociale obligatorii, România este ultima ţară a UE în ceea ce priveşte veniturile colectate ca pondere în PIB, evaziunea fiscală fiind principala cauză a reducerii încasărilor.
Economia subterană este evaluată la 30,2% din PIB, România fiind devansată la acest capitol doar de Bulgaria, în timp ce state ca Austria, Germania, Franţa, Irlanda şi Olanda au redus acest indicator la o pondere de sub 15%.
Ponderea în PIB a evaziunii fiscale identificate a crescut constant în ultimii ani, de la 1,8% în 2003 la 2,34% în 2010, în timp ce evaziunea fiscală neidentificată este estimată în creştere de la 9,53% din PIB în 2003 la 15,67% din PIB în 2010. Per total, ponderea în PIB a evaziunii fiscale identificată şi neidentificată este indicată în creştere de la 11,33% în 2003 la 18,01% în 2010.
Nivelul evaziunii fiscale a continuat să rămână ridicat c