Ştiţi bancul cu iarna: iar n-au furat destul!
… În cimitirul “Viitorul sună bine”, pe 29 iulie a fost - ca de fiecare dată la vot - Ziua Criptelor Deschise. Azi noapte, Uniunea Scheletelor Civice a ţinut adunarea generală de dare de seamă şi bilanţ.
Ca să nu existe speculaţii despre cum am putut să mă strecor fără să mă observe nimeni, vă spun că arăt ca şi cum aş fi mierlit-o de câteva săptămâni (vezi foto), încât m-am putut pituli lesne printre participanţi.
La astfel de adunări, spiritele se încing rău de tot, nu există ordine de zi şi fiecare zice ce şi când îi trece prin craniu. Îţi trebuie doar iscusinţă ca să deosebeşti vorbitorii. E o hărmălaie participativă autentică, care uneori se lasă cu încăierări.
- Ce-a fost asta? Referendum sau Halloween? tună unul mai experimentat.
- E rău că am participat şi noi, în număr mare? E singura ocazie când contăm!
- Ia-o uşurel, că eşti mai nou pe-aici. În fond, ăştia din ultimii opt ani aţi fost livraţi la noi, la “Viitorul...”, cu un statut ambiguu - nu vă mai numiţi “morti” sau “repausaţi” sau “trecuţi la cele veşnice” sau pur şi simplu “decedaţi”, ci “ieşiţi din sistem”.
- Care-i problema? Spiritul civic e spirit civic. Am fost şi la protestul papioanelor.
- Acum vorbim despre referendum. Aţi alterat rezultatul - pricepeţi asta?
- Noooi?
- Voi. L-aţi ajutat pe Băse să căştige!
- Normal. Ce-ai fi vrut, să participăm la lovitura de stat? Voiai să ne dezgroape şi să ne aresteze?
- I love Ponta!
- Nu te înţeleg! Dacă îl iubeşti, de ce n-ai ieşit la vot şi te-ai mulţumit să fii doar pe listă?
- Aş fi ieşit dupa ora 21, dar m-ar fi călcat autocarele! Contractul meu prevede, sub sancţiuni severe, că nu pot muri de doua ori. Viii au fost mai şmecheri! Dacă aveam şi noi câteva dricuri electorale, altul era astăzi rezultatul.
- E pre