Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gheorghe Ciuhandu, fostul primar al Timişoarei, a fost schimbat din funcţia de preşedinte al PNŢCD Timiş

Publicat in Adevarul, marți 31 iulie 2012 ·

Fosta conducere a partidului PNŢCD a fost destituită ieri, iar locul lui Ciuhandu a fost luat de Valentin Moldovan. Au mai fost destituiţi din funcţie Viorel Sasca şi Marius Cârceie.

După schimbările făcute, noua componenţă a PNŢCD Timiş este: Valentin Moldovan - preşedinte, Marius Popovici - prim-vicepreşedinte, Dorin Hehn - secretar, Adrian Orza - vicepreşedinte, Ciprian Florin Briceag - vicepreşedinte, Sorin Belei - vicepreşedinte, Ioan Bucătariu - vicepreşedint, Dorel Cădariu - vicepreşedinte, Iancu Canea - vicepreşedinte, Ionel Curuţi - vicepreşedinte, Liviu Popescu - vicepreşedinte.

Marius Cârceie, fost vicepreşedinte PNŢCD Timiş, a reacţionat după modificările în conducerea partidului. „Numirea Comisiei Interimare de Conducere a fost făcută într-un moment în care în partid erau pregătite alegeri la nivelul organizaţiilor municipale şi judeţene. Alegerile urmau să aibă loc în luna septembrie, la eveniment fiind invitate şi persoane din conducerea naţională a partidului, din ambele tabere beligerante. Numirea de luni s-a făcut fără consultarea membrilor PNŢCD Timiş şi chiar fără consultarea unora dintre cei nominalizaţi pe noua listă de conducere. Printre cei care care au fost înlocuiţi prin acest procedeu nestatutar se numără Gheorghe Ciuhandu, Viorel Sasca şi subsematul, Marius Cârceie“, a declarat fostul vicepreşedinte.

„Între cei care le-au luat locul se regăsesc oameni care fac parte din structurile de conducere legitime ale partidului la nivel local şi judeţean şi care au fost, de-a lungul timpului, promovaţi sau susţinuţi de domnul Gheorghe Ciuhandu în diverse funcţii publice. Consider inacceptabilă această imixtiune a unei preşedinţii agreate sau neagreate de unii sau de alţii. Cu siguranţă, după toate eforturile depuse în PNŢCD Timiş şi având în vedere performanţele obţinute de-a lungul anilor, domnii Gheorghe Ciuhandu şi Viorel Sa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 8 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 9 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°