Ziarul Financiar a identificat 10 puncte-cheie de pe agenda Guvernului de care miniştrii trebuie să se apuce cât mai repede pentru a relansa economia, scrie Mediafax.
Creşterea absorbţiei de fonduri europene ar trebui să fie prioritatea zero a Guvernului pentru a suplini căderea investiţiilor străine de la 8 miliarde de euro în 2008 la 1,9 mld. euro în 2011. Situaţia este cu atât mai dramatică cu cât în cinci ani şi jumătate de când UE a pus la dispoziţie cele 19,6 mld. euro prin intermediul celor 7 programe finanţate din fondurile structurale, România nu a reuşit să absoarbă decât 9,17% din banii de la UE, adică mai puţin de 2 mld. euro.
Apoi, trebuie stăvilită seceta printr-un program naţional de irigaţii. Pe agendă trebuie să fie privatizarea managementului companiilor de stat până la sfârşitul acestui an.
De asemenea, pentru a nu mai exista probleme similare cu vila Dante, Regia Autonomă a Protocolului de Stat trebuie să fie listată la bursă şi trecută sub administrare privată. Acestea sunt trei chestiuni de primă urgenţă, pe care guvernul trebuie să le rezolve în primul rând.
Urmează crearea de noi locuri de muncă şi accelerarea dezvoltării sectoarelor unde pot fi create locuri de muncă cu grad înalt de calificare -cum este industria IT&C sau industria energetică, unde România are un uriaş avantaj competitiv şi resurse umane bine pregătite. Apoi, impulsionarea creării de noi întreprinderi printr-un program Prima Întreprindere prin care statul să garanteze pentru firmele nou-înfiinţate care au nevoie de finanţare bancară pe baza unui plan de afaceri.
Creşterea absorbţiei de fonduri europene ar trebui să fie prioritatea zero a Guvernului pentru a suplini căderea investiţiilor străine de la 8 miliarde de euro în 2008 la 1,9 mld. euro în 2011. Situaţia este cu atât mai dramatică cu cât în cinci ani şi jumătate d