Spune domnul Victor Ponta că are obligaţia de a reprezenta pe cei opt milioane de români care au votat. El pentru asta respiră. Întrebarea mea e simplă: pe mine, care nu am votat, de ce nu mă reprezintă domnul prim-ministru? Cei care nu am votat suntem străini în ţara noastră, dacă „nu suntem responsabili“, cum zice tătucul Iliescu, nu suntem cetăţeni români?
Susţin în continuare că pe Ponta şi pe Antonescu îi doare în pălărie de cei care au votat, simple marionete, nu au de ales decât să slujească pe cei ce i-au mărit. Datorii de plătit. Vorbesc de legitimitate ei, care au călcat legi pentru a ajunge la putere, vorbesc de legitimitate... Am zâmbit când, acum câteva zile, un prieten mi-a zis că îi e frică. Acum îl cred, sunt în stare de orice mârşăvie, au sânge rece, au mintea rece... Vor merge până în pânzele albe cu ticăloşia şi, în acest timp, noi, poporul, mai divizaţi ca niciodată, uitându-ne unul la altul, peste gardul de ură înălţat de ei, zicem: mă, ăştia ne cred proşti?
Nu, nu ne cred proşti, ci ne tratează ca pe proşti, la unii se prinde, la alţii, nu.
Nu înţeleg de ce ei nu înţeleg: referendumul fără participarea de 50% plus unu cerută de lege NU E VALID. El nu există, el poate fi şters din cronici fără consecinţe. Câţi au votat pentru, câţi împotrivă interesează doar tehnicienii. Pe mine, nu.
Nu vreau să îi condamn pe cei ce au votat DA. Fiecare a avut motivele lui. Încerc să accept că, în încrengătura manipulării, românii l-au găsit pe Băsescu ţap ispăşitor şi pentru pierderea slujbei, şi pentru pierderea vacii pe izlaz. La referendum nu a fost vorba despre Băsescu, a fost vorba despre relaţia dintre lege şi impostură, dintre cei ce se consideră şmecheri şi cei consideraţi fraieri. Dar şi cei care au votat, şi cei care nu au votat doresc o viaţă mai bună. De ce să nu rămânem la acest deziderat? Cum se zice, să împărtăşim ce ne
