Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aşteptând

Publicat in GAZETA de SUD, marți 31 iulie 2012 ·

Spune domnul Victor Ponta că are obligaţia de a reprezenta pe cei opt milioane de români care au votat. El pentru asta respiră. Întrebarea mea e simplă: pe mine, care nu am votat, de ce nu mă reprezintă domnul prim-ministru? Cei care nu am votat suntem străini în ţara noastră, dacă „nu suntem responsabili“, cum zice tătucul Iliescu, nu suntem cetăţeni români?

Susţin în continuare că pe Ponta şi pe Antonescu îi doare în pălărie de cei care au votat, simple marionete, nu au de ales decât să slujească pe cei ce i-au mărit. Datorii de plătit. Vorbesc de legitimitate ei, care au călcat legi pentru a ajunge la putere, vorbesc de legitimitate... Am zâmbit când, acum câteva zile, un prieten mi-a zis că îi e frică. Acum îl cred, sunt în stare de orice mârşăvie, au sânge rece, au mintea rece... Vor merge până în pânzele albe cu ticăloşia şi, în acest timp, noi, poporul, mai divizaţi ca niciodată, uitându-ne unul la altul, peste gardul de ură înălţat de ei, zicem: mă, ăştia ne cred proşti?

Nu, nu ne cred proşti, ci ne tratează ca pe proşti, la unii se prinde, la alţii, nu.

Nu înţeleg de ce ei nu înţeleg: referendumul fără participarea de 50% plus unu cerută de lege NU E VALID. El nu există, el poate fi şters din cronici fără consecinţe. Câţi au votat pentru, câţi împotrivă interesează doar tehnicienii. Pe mine, nu.

Nu vreau să îi condamn pe cei ce au votat DA. Fiecare a avut motivele lui. Încerc să accept că, în încrengătura manipulării, românii l-au găsit pe Băsescu ţap ispăşitor şi pentru pierderea slujbei, şi pentru pierderea vacii pe izlaz. La referendum nu a fost vorba despre Băsescu, a fost vorba despre relaţia dintre lege şi impostură, dintre cei ce se consideră şmecheri şi cei consideraţi fraieri. Dar şi cei care au votat, şi cei care nu au votat doresc o viaţă mai bună. De ce să nu rămânem la acest deziderat? Cum se zice, să împărtăşim ce ne

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz șocant în Germania: Un cuplu a mărturisit cum a ucis două refugiate ucrainene pentru a le fura copilul

HotNews acum o ora
Un cuplu de germani a mărturisit marţi că au ucis o refugiată ucraineană şi pe mama acesteia, în martie 2024, pentru a le fura copilul, relatează agenția germană DPA, preluată de Agerpres. În prima zi a procesului de la Tribunalul districtual din Ma

Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, a murit

Ziua Constanta acum 2 ore
Jean-Marie Le Pen, lider istoric al extremei drepte franceze, a murit la 96 de ani. Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, finalist al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 2002, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 96

Tudorel Toader, despre anunţul lui Călin Georgescu că va merge vineri la CCR, cu avocaţii şi că cere revizuirea deciziei Curţii privind anularea alegerilor: Un demers electoral, CCR nu are procedura revizuirii, judecătorii nu vor fi impresionaţi

News.ro acum 2 ore
Fostul judecător CCR Tudorel Toader, a declarat marţi, despre anunţul lui Călin Georgescu că va merge vineri la CCR, cu avocaţii şi că cere revizuirea deciziei Curţii privind anularea alegerilor, că este vorba despre un demers electoral, pentru că C

Un râs a fost salvat după ce a căzut într-o fântână adâncă de 15 metri din masivul Parâng

HotNews acum o ora
Un râs a fost recuperat, marţi, dintr-o fântână cu o adâncime de aproximativ 15 metri din masivul Parâng, a anunţat şeful Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu, potrivit Agerpres. Râsul a fost văzut de localnici, care au anunţat autorităţile. La misiune au

Constantin Toma spune că nu ar fi bine ca Marcel Ciolacu să candideze la prezidenţiale: Probabil o parte din colegi de acolo, de sus, încearcă să-l arunce din nou în luptă, poate scapă de el / Practic, ne-am îndrepta spre alegeri anticipate

News.ro acum 25 minute
Primarul Buzăului, Constantin Toma, a declarat marţi că în opinia sa nu ar fi bine ca Marcel Ciolacu să candideze la prezidenţiale, arătând că probabil o parte din colegi de acolo, de sus, încearcă să-l arunce din nou în luptă, poate scapă de el. ”P

„Ordonanța trenuleț”, atacată la Avocatul Poporului. Un articol este vizat

Ziua Constanta acum 2 ore
Sindicaliștii au atacat la Avocatul Poporului articolul care prevede înghețarea pensiilor, inclus în ordonanța "trenuleț", a declarat marți Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa. El a precizat că nu a fost atacată toată ordonanța, ci doar articolul 17 d

Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul. Cel mai des întâlnit prenume nu e Ion

Libertatea acum 6 ore
Aproape două milioane de români îşi serbează onomastica, marţi, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, cei mai mulţi dintre aceştia, peste 1,2 milioane, fiind bărbaţi.

S-au închis pârtiile de schi de la Sinaia, la altitudinea de 2.000 m, din cauza vântului puternic

Mediafax acum 3 ore
Domeniului schiabil din staţiunea Sinaia a anunţat, marţi la amiază, închiderea pârtiilor de la altitudinea de 2.000 de metri, din cauza rafalelor puternice de vânt. Începând cu ora 12:00, vânzarea cartelelor la mijloacele de transport pe cablu a fo

Mark Zuckerberg spune că „va reduce drastic cenzura” pe Facebook și Instagram / Șeful Meta este gata să lucreze cu Trump, atacă presa tradițională și critică UE

HotNews acum o ora
Fondatorul Meta, Mark Zuckerberg, a anunțat că va renunța la funcția de factchecking (verificare a faptelor), va reduce cenzura și va recomanda mai mult conținut politic pe platformele sale, Facebook, Instagram și Threads, scrie The Guardian. Într-u

Papa Francisc a numit în premieră o femeie să conducă un „minister” al Vaticanului, însă nu toată lumea e convinsă că ea va avea putere reală

HotNews acum 2 ore
Pentru prima dată în istoria de două mii de ani a Bisericii Catolice, papa Francisc a numit o femeie, pe Simona Brambilla, în fruntea unui „minister” de la Vatican, transmite marţi agenția AFP, citată de Agerpres. Călugăriţa italiană a fost numită p

Vremea

București
acum

10°
mar.

4°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°
Iasi
acum

mar.

4°/11°
mie.

8°/15°
joi

8°/13°
vin.

2°/14°
Constanta
acum

mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/9°
mie.

8°/13°
joi

5°/12°
vin.

1°/8°
Timisoara
acum

13°
mar.

6°/14°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/10°