Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut (iulie 2011), piaţa apartamentelor vechi nu dă semne de revenire, raportul Anunţuriparticulari.ro indicând scăderi de până la 7% la toate tipurile de imobile.
Luna iulie 2012 a adus pentru cei interesaţi de achiziţionarea unei locuinţe în Capitală două situaţii distincte. Pe de o parte, a crescut în raport cu luna precedentă preţul solicitat de proprietarii garsonierelor şi apartamentelor de două camere. Pe de altă parte, s-a atins minimul de la începutul anului la unităţile de 3 şi 4 camere.
Perioada concediilor nu a avut o influenţă puternică în ceea ce priveşte oferta disponibilă în piaţa rezidenţială veche. 2326 de noi oferte de unităţi au fost scoase la vânzare în luna care se încheie, păstrând astfel o medie apropiată de aceeaşi perioadă a anului trecut, când pe piaţă erau vehiculate 2399 de noi oferte.
Evoluţia preţurilor
Deprecierea înregistrată în ultima lună de moneda naţională nu pare să fi tras niciun semnal de alarmă în rândul proprietarilor de apartamente care şi-au scos imobilele la vânzare.
Chiar dacă, faţă de luna iunie, un potenţial cumpărător ar fi nevoit să plătească în iulie o valoare mai mare în lei pentru aceeaşi sumă în euro, proprietarii au solicitat preţuri mai mari chiar şi în euro în cazul garsonierelor şi al apartamentelor cu două camere.
Astfel, preţul mediu în Bucureşti pentru o garsonieră a ajuns în iulie aproape de pragul de 36.000 euro, într-o uşoară creştere, de sub 1%, faţă de luna iunie a acestui an, dar şi cu 1% mai puţin comparativ cu luna iulie 2011, când preţul mediu solicitat trecea de 36.380 euro.
Apartamentele cu două camere sunt cu aproape 3% mai scumpe în iulie decât în iunie, în doar o lună preţul variind cu mai mult de 1.500 euro şi trecând astfel de 57.000 euro. Raportul indică totuşi un nivel c