În vâltoarea acestor zile, a trecut neobservată o decizie a CCR care răspunde la întrebarea aflată azi pe buzele tuturor: Ce se mai poate întâmpla în parlament?

Răspunsul scurt este: nimic. Doar că nimeni nu mai vrea astăzi răspunsuri scurte, toți vrem să înțelegem pe deplin raționamentele care conduc la concluzie, Constituția României devenind un subiect de maxim interes. E firesc să fie așa, pentru că lovitura de stat care a eșuat duminică s-a dus și s-a decis pe tărâmul complicat al dreptului constituțional. Pentru cei ce vor să vadă partea goală a paharului, asta înseamnă că evenimentele recente ne-au isterizat în asemenea măsură încât nu mai suntem dispuși să mai avem încredere în alții, vrem să înțelegem noi exact cum stau lucrurile. Pentru cei care vor să vadă partea plină a paharului, asta înseamnă că spiritul civic în România se întărește. Eu sunt mai degrabă optimistă, pentru că știu că un popor mai educat din punct de vedere juridic este un popor mai greu de manipulat. Mai e mult până departe, dar trebuie început undeva.

Să revenim la chestiune: președintele a fost suspendat, deși CCR a spus că nu a identificat fapte grave de încălcare a Constituției în plângerea USL. În sine, acest gest parlamentar ridică mari probleme de legitimitate, pentru că prin el România e transformată dintr-o republică semi-prezidențială într-una parlamentară, în care președintele e la cheremul majorității parlamentare. Demiterea președintelui este, azi, prevăzută exclusiv ca o sancțiune pentru încălcarea gravă a Constituției. Aplicarea ei și în alte cazuri – de exemplu, atunci când președintele nu mai e popular sau când nu mai e susținut de majoritatea parlamentară – este un abuz. Acest lucru este important pentru ca întreg sistemul constituțional românesc e construit pe ideea că președintele are o poziție relativ puternică și dispune de independență atât față d