Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Domnule Flutur, recunosc: am fost un dobitoc!

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 31 iulie 2012 ·

Fostul ministru ceauşist Tudor Postelnicu spunea în faţa instanţei, după revoluţia-lovitură de stat din decembrie 1989: „Am fost un dobitoc!”. Ei bine, mult stimate şi nestemate Gheorghe Flutur, vin în faţa dumneavoastră cu capul plecat şi mâncat de remuşcări şi vă spun: am fost un dobitoc! Domnule preşedinte al PDL Suceava şi secretar general al PDL la nivel naţional, decât să aflaţi din altă parte, vă spun eu că, în ziua de 29 iulie 2012, pe la ora 13 şi 45 de minute, mă aflam cu cartea de identitate în mână în faţa comisiei din secţia de votare la care sunt arondat. Din cauza soarelui care mă bătuse în cap, probabil, n-am făcut cale întoarsă în ultima clipă, am semnat, am luat ştampila şi buletinul de vot, am intrat în cabină, am pus ştampila pe „Da”, am împăturit hârtia, am introdus-o în urnă, mi-am luat cartea de identitate şi am plecat în treaba mea. Abia când am ieşit din secţia de votare amenajată în interiorul Colegiului Naţional de Informatică „Spiru Haret” mi-am dat seama că am greşit. Imediat mi s-a făcut ruşine de mine şi m-am uitat de jur împrejur, speriat să nu care cumva să mă vadă vreun cunoscut că am participat la lovitura de stat. Până seara târziu, cu inima tremurândă, am stat şi m-am rugat la Cel de Sus, la cel care este mult mai sus decât mult stimatul şi nestematul Traian Băsescu, ca referendumul să fie invalidat. Mă rugam şi mă gândeam cât am putut să fiu de dobitoc atunci când am crezut că domnul Băsescu este cel mai mare rău al României şi când am dat crezare propagandei făcute de nişte paiaţe, plagiatori, mincinoşi şi incompetenţi. Mi-am dat şi două palme de ciudă că, în nemernicia mea, am pus în pericol democraţia, pe care au adus-o cu mari eforturi în România Traian Băsescu, Elena Udrea, Roberta Anastase, Monica Macovei, Ioan Oltean, Cristian Preda, Vasile Blaga, Mihai Răzvan Ungureanu şi, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, dum

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, despre șefii cu salarii mari din companiile guvernamentale: „Una din gravele noastre erori în acești ani a fost că am tolerat o zonă de clientelă politică, de lipitori” / Instituția oferită exemplu

HotNews acum 3 ore
Statul român a tolerat activitatea unor persoane numite politic care au acționat ca „lipitori” și odată ajunși în funcții publice au acționat pentru a-și oferi doar drepturi în timp ce au dorit ca statul să aibă doar obligații, a declarat Ilie Boloj

Michael Madsen a murit. Celebrul actor din seria de filme „Kill Bill” avea 67 de ani

HotNews acum 3 ore
Michael Madsen, actorul cunoscut pentru rolurile sale din filmele lui Quentin Tarantino „Kill Bill” și „Reservoir Dogs”, a murit, a confirmat revista Variety. El avea 67 de ani. Madsen a suferit un stop cardiac și a fost găsit inconștient în casa sa

Decizie istorică la Wimbledon după moartea lui Diogo Jota » Regulile stricte, schimbate pentru prima oară

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Decizie istorică la Wimbledon după moartea lui (28 de ani). Organizatorii celei mai vechi competiții de tenis din lume au luat hotărârea de a le permite jucătorilor să poarte pe braț o banderolă neagră în memoria lui jucătorului lui .

Rusia devine prima țară din lume care recunoaște oficial guvernul instalat de talibani în Afganistan după retragerea haotică a armatei americane

HotNews acum o ora
Rusia a anunțat joi că a acceptat acreditarea noului ambasador al Afganistanului, devenind astfel prima țară din lume care recunoaște oficial guvernul taliban instalat la Kabul, informează Reuters. Într-un comunicat, Ministerul Afacerilor Externe al

Contestații Evaluare Națională 2025. Cum se depun contestațiile și când sunt anunțate rezultatele finale

HotNews acum 9 ore
Contestațiile la Evaluarea Națională 2025 pot fi depuse astăzi, 3 iulie, după afișarea rezultatelor inițiale. În premieră, elevii pot vizualiza lucrările corectate înainte de a decide dacă vor contesta nota. Rezultatele finale vor fi afișate pe 10 i

Florian Coldea, trimis în judecată de DNA în dosarul de trafic de influență, alături de Dumitru Dumbravă

HotNews acum 8 ore
Florian Coldea, fost prim-adjunct al șefului SRI, un alt fost militar şi un avocat în Baroul Bucureşti au fost trimiși joi în judecată de către procurorii de la Direcția Națională Anticorupție (DNA), într-un dosar de trafic de influenţă, spălare a b

Putin i-a transmis lui Trump la telefon că Rusia nu va renunța la obiectivele ei în Ucraina, reluând binecunoscuta expresie invocată ca argument

HotNews acum 4 ore
Președintele rus Vladimir Putin i-a spus joi omologului său american, Donald Trump, în convorbirea telefonică pe care au avut-o cei doi lideri, că Moscova dorește încheierea negocierilor pentru încetarea războiului din Ucraina, dar nu va renunța la

MAI dezminte un fals care circulă în online: „Ilie Bolojan NU a fost implicat în niciun accident rutier”

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a transmis joi că premierul Ilie Bolojan nu a fost implicat în niciun accident rutier, după ce în spațiul online au apărut postări care anunță moartea premierului. „Semnalăm faptul că în mediul on-line, pe conturi

Bolojan: Voi trimite toate documentele privind imobilul RA-APPS unde funcţionează EximBank către parchet

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a anunţat, joi, că va trimite toate documentele privind imobilul RA-APPS unde funcţionează EximBank către parchet. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul co

Gândul prezintă Marius Tucă Show – vineri, 4 iulie, de la ora 20.00

Gandul acum 3 ore
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, unde analiștii Dan Dungaciu și HD Hartmann disecă cele mai importante declarații în urma Summitului NATO, noile măsuri de austeritate adoptate prin asumare guvernamentală, fostul ministru Ad

Vremea

București
acum

25°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/33°
dum.

21°/38°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

19°/35°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/34°
lun.

20°/38°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/31°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

17°/37°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/35°
lun.

19°/36°
Timisoara
acum

18°
vin.

17°/39°
sâm.

18°/35°
dum.

21°/40°
lun.

21°/39°