USL încă mai speră într-o minune, mai precis într-o interpretare pe care Curtea Constituţională ar putea-o da datelor referendumului.
Premierul Victor Ponta a dat asigurări ieri că Guvernul va respecta decizia Curţii Constituţionale în privinţa referendumului de duminică pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, dar mai mulţi lideri PSD cer instanţei de contencios constituţional să valideze consultarea populară (lucru care ar conduce la demiterea preşedintelui) pe motiv că, atunci când a impus pragul de prezenţă de 50%, nu a luat în calcul boicotul PDL.
"Curtea Constituţională nu poate vota împotriva poporului român", susţine secretarul general al PSD Liviu Dragnea.
După anunţarea rezultatelor finale ale referendumului de către Biroul Electoral Central, Curtea trebuie să valideze sau să invalideze referendumul. Rezultatele parţiale indică o prezenţă cu câteva procente sub pragul de validare de 50% plus unul din numărul celor înscrişi pe listele electorale (peste 9,1 mil. alegători). Dacă rezultatele finale se menţin sub acest prag, referendumul este invalidat, iar Traian Băsescu se întoarce la Cotroceni, potrivit legii referendumului.
Pentru Dragnea şi alţi lideri PSD, Curtea trebuie să interpreteze însă rezultatele pentru că, atunci când a impus pragul de prezenţă (pragul a fost impus în lege în urma unei decizii a Curţii Constituţionale), nu a luat în calcul boicotarea referendumului de către democrat liberali.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a susţinut că USL ia în calcul depunerea unei sesizări la Curtea Constituţională privind boicotul organizat de către PDL.
"Avem o situaţie inedită în România şi în Europa din 1945 şi până acum şi dacă vreţi, de la primul vot liber exprimat pentru Parlamentul European din 1968. Un preşedinte al unui stat european care se duce la masa bog