Mesajul a fost trimis. Multumesc!

2.000 de români au cumpărat bilete la Jocurile Olimpice din Londra. Cel mai scump pachet: 6.000 de lire sterline, cu transport, cazare la 5 stele şi intrare la mai multe competiţii

Publicat in Ziarul Financiar, marți 31 iulie 2012 ·

Agenţiile de turism Eurotravel şi Invitation România, desemnate distri­buitori de bilete la Jocurile Olimpice din Londra, au vândut în total 2.000 de bilete pe piaţa locală pentru competiţiile care vor avea loc până pe 12 august.

Preţul biletelor a variat între 30 de lire sterline (38 euro) şi 1.200 de lire ster­line (1.500 euro) pentru ceremonia de deschidere, potrivit celor două agen­ţii locale.

"Am rezervat biletele pentru Jo­curile Olimpice din Londra cu aproape doi ani în urmă. În total am luat 2.000 de bilete, iar până acum am vândut 90% din acestea. După ce România a câştigat sâmbătă prima medalie (de argint la judo - n. red.) s-a simţit o creştere a cererii pentru bilete. Deşi am pregătit şi pachete cu transport asigurat şi cazare, cei mai mulţi români au cumpărat doar biletul", a declarat Radu Milcu, repre­zen­tantul agenţiei de turism Eurotravel, cu afaceri de 11 milioane de lei (2,4 mil. euro) anul trecut.

Eurotravel este una dintre cele două companii locale distribuitoare de bilete la Jocurile Olimpice de la Londra desemnate de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, potrivit datelor de pe site-ul comitetului.

Agenţia a reuşit să vândă şi câteva pachete, ce au inclus, pe lângă biletul de avion, zborul dus-întors cu Tarom şi cazare la hoteluri de patru şi cinci stele pentru 3 nopţi.

"Cel mai scump pachet s-a vândut cu 6.000 de lire sterline (7.600 de euro) şi a inclus bilet la ceremonia de des­chidere şi la alte 2 competiţii, transport cu avionul şi trei nopţi de cazare la un hotel de cinci stele", a spus Milcu.

Preţurile la cazare în Londra au explodat în această perioadă.

Tariful de rezervare al unei camere dintr-un hotel de cinci stele din Londra a ajuns şi la 2.000 de lei (435 euro) pe noapte (de trei ori mai mare decât al unei camere la un hotel de cinci stele din Capitală), în timp ce o cameră dintr-un hotel de pat

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul PNL Bogdan Huțucă - „Ilie Bolojan este, oficial, noul premier desemnat“

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul PNL Constanța, Bogdan Huțucă a transmis un mesaj după desemnarea lui Ilie Bolojan ca pim ministru al României. Deputatul PNL a menționat că are convingerea că un guvern condus cu seriozitate, decență și cu obiective clare de reformă poate

Un nou grup de cetățeni români din zona de conflict armat din Orientul Apropiat a ajuns în siguranță în România

Ziua Constanta acum 5 ore
Încă 37 de cetățeni români din zona de conflict armat din Orientul Apropiat și membri ai familiilor acestora au fost repatriați în această seară, ca urmare a eforturilor Guvernului. Potrivit unui comunicat al Guvernului României, cetățenii români și

Grindeanu declară că noul Guvern ar putea fi învestit marți sau miercuri: „Eu cred că este dificil să avem luni”

Adevarul acum 4 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, 20 iunie, că România ar putea avea un nou guvern învestit în Parlament marți sau miercuri, estimând că este puţin probabil ca toate procedurile necesare să fie parcurse până luni.

Președintele Nicușor Dan și-a depus declarația de avere la Agenția Națională de Integritate. Conține o listă cu 400 de persoane, dar nu e publică

HotNews acum 8 ore
Șeful statului a precizat, vineri, într-o discuție informală cu jurnaliștii, că și-a depus declarația de avere și că în anexă au fost trecute cele 400 de persoane care l-au împrumutat în campania electorală pentru alegerile prezidențiale, informează

Zeci de avioane israeliene au survolat spațiul aerian al Irakului, acuză ambasadorul Bagdadului la ONU. „O amenințare la adresa locurilor sacre”

HotNews acum 4 ore
Reprezentantul Irakului la Naţiunile Unite a declarat că 50 de avioane de luptă israeliene au încălcat, vineri, spaţiul aerian irakian cu puţin timp înaintea unei reuniuni a ONU privind conflictul dintre Israel şi Iran, relatează Reuters, preluată d

Putin: „Toată Ucraina este a noastră/ Locul în care calcă bocancul unui soldat rus este al nostru”

HotNews acum 6 ore
Președintele rus Vladimit Putin a susţinut că nu urmăreşte capitularea Ucrainei, ci doar recunoaşterea de către aceasta a noilor „realităţi de pe teren”, referire la recunoaşterea suveranităţii Rusiei asupra teritoriilor ucrainene ocupate. Putin a s

Restricţii de trafic din această noapte pe DN 1, la intrarea în Bucureşti. Se fac lucrări pentru legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Otopeni

HotNews acum 4 ore
Traficul rutier va fi restricţionat, începând din noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN 1, la intrarea în Bucureşti şi pe mai multe străzi din zonă, întrucât au loc lucrări pentru legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”

Liverpool îl transferă pe Florian Wirtz pentru 116 milioane lire sterline

Mediafax acum 5 ore
Campioana Angliei la fotbal Liverpool FC a anunțat vineri transferul mijlocașului ofensiv Florian Wirtz de la Bayer Leverkusen, pentru suma totală de 116 milioane lire sterline, unul dintre cele mai mari transferuri din istoria clubului, notează Sky

FOTO FACSIMIL A venit decizia din Spania! Verdictul EUIPO, după ce Gigi Becali a cerut să folosească marca „FCSB-Steaua”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
EUIPO (Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală) a respins cererea formulată de pentru a folosi marca verbală „ -Steaua”. Decizia mai poate fi atacată cu apel. Gigi Becali

Cum și-a recuperat Andrew Tate permisul de conducere, după ce a fost prins cu 196 km/h într-o localitate din Vâlcea

HotNews acum 12 ore
Andrew Tate fusese lăsat fără permisul de conducere după ce a fost surprins, pe 7 iunie, de polițiștii rutieri circulând bolidul cu 196 km/h într-o localitate cu limită de 50 km/h. Andrew Tate şi-a recuperat permisul de conducere, după ce a contesta

Vremea

București
acum

18°
sâm.

16°/27°
dum.

15°/27°
lun.

18°/31°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

15°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/26°
lun.

15°/27°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

17°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/23°
lun.

18°/26°
mar.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/24°
lun.

14°/28°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/27°
dum.

12°/30°
lun.

15°/34°
mar.

18°/34°