Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Franţa va fi de miercuri prima ţară europeană cu o taxă pe tranzacţiile financiare

Publicat in Ziarul Financiar, marți 31 iulie 2012 ·

Franţa va deveni miercuri prima ţară din Europa care va impune o taxă pe tran­zacţiile financiare, cea mai importantă mă­sură fiscală introdusă până acum de guvernul socialist condus de preşedintele François Hollande. În trecut, taxa s-a do­vedit a nu fi o idee bună şi va fi, probabil, una şi mai nocivă în actualul context, scrie Bloomberg.

Taxa, de 0,2%, va fi aplicată pe tran-zacţiile de cumpărare de acţiuni ale 109 companii franceze, care au o capitalizare de piaţă de peste un miliard de euro. O taxă similară va fi impusă pe activităţile de trading de mare viteză şi pe tranzacţiile cu anumite tipuri de CDS-uri (asigurări contra defaultului). Taxa va aduce probabil la bu­get sume in­fime, respectiv 170 milioane euro anul acesta şi 500 milioane euro anul viitor, potrivit calculelor Bloomberg. Agenţia notează că, în cel mai rău caz, impunerea acestei taxe va speria investitorii, ceea ce ar frâna creşterea economică de care Franţa are mare nevoie, iar în cel mai bun caz va distrage atenţia de la eforturile pe care economia, a doua ca mărime din Europa, trebuie să le facă pentru a-şi reveni.

Măsura face parte dintr-un pachet care in­clude o taxă specială pe avere, impozite mai mari pe dividendele companiilor şi in­versarea unor reforme ale sistemului de si­gu­ranţă socială şi ale pieţei muncii introduse de guvernul anterior, condus de Nicolas Sar­kozy. Din acest pachet lipsesc măsuri prin care să se reducă semnificativ cheltuielile.

Hollande a promis de mai multe ori că va găsi modalităţi de a economisi 50 miliarde euro pentru a reduce deficitul bugetar la 3% din PIB anul trecut de la 5,2% în 2011. Cum sectorul public are un aport de 54% la PIB, impozitarea bogaţilor şi demonstraţiile de forţă făcute în faţa lumii financiare nu pot înlocui măsurile fiscale dureroase, dar necesare, iar Hollande ştie că acesta este adevărul. Săptămâna trecută, un inst

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii, nostalgici după comunism. Datele halucinante ale unui studiu: 66% din români îl consideră pe Ceaușescu un lider bun

Adevarul acum 29 minute
INSCOP Research a realizat, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Comunist (IICCMER), cea mai amplă cercetare sociologică dedicată nostalgiei după comunism.

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 2 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

Astăzi avem „EXCLUSIV RAPID” după Rapid – CFR Cluj 1-1, în direct pe canalul de YouTube – ProSport, de la ora 18:00!

Cancan acum 57 minute
Echipa lui Gâlcă a adunat 4 puncte din primele 2 etape, iar fanii guileșteni au plecat mulțumiți acasă, după remiza cu CFR. Rapid a arătat bine în repriza secundă cu formația lui Dan Petrescu, dar Gâlcă mai vrea jucători. Astăzi aflați unde ar putea

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 3 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 4 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 4 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Amenzi de 1,8 milioane de lei după controale la gropile de gunoi din țară: unde sunt cele mai mari bombe ecologice

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că, în urma controalelor făcute la gropile de gunoi, reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au dat amenzi în valoare de 1,8 milioane de lei.

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°