Odată ce primele elanuri devastatoare ale Revoluţiei Culturale au fost consumate, China a început să fie pregătită să primească vizitatori occidentali hămesiţi după noutăţi privind imensul experiment uman.
Un precursor al legiunilor de intelectuali occidentali şi, mai ales, francezi care au vizitat China maoistă în anii 1960 şi ‘70 a fost dr. Petru Groza. Cine ar fi crezut? Cariera politică a lui Petru Groza probabil că ar fi rămas complet insignifiantă dacă România nu ar fi fost ocupată de Armata Roşie, iar PCR nu ar fi preluat toată puterea. În calitatea sa de preşedinte al unei formaţiuni satelit al PCR, Frontul Plugarilor (el însuşi foarte sărac!), acceptând cu entuziasm să fie slugă la patronul sovietic şi anexele sale româneşti, Petru Groza a avut onoarea să fie numit preşedintele Consiliului de Miniştri al primului guvern comunist, în perioada 1945-‘52. După acest an, a fost „promovat“ (de fapt, lăsând această funcţie lui Dej) în funcţia de preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale a R.P.R., considerată ca fiind cea de şef al statului (măcar de jure), în perioada 2 iunie 1952-7 ianuarie 1958. Poate fi considerat, fără probleme, coresponsabil pentru sângeroasa represiune comunistă. În această înaltă calitate, dr. Petru Groza a întreprins o lungă vizită de stat în R.P. Chineză. Impresiile distinsului oficial trebuiau reţinute pentru posteritate, astfel încât ele au fost contopite în volumul Prin ţara celor şase sute de milioane, cu subtitlul China de ieri şi de azi. Note de drum1.
Preşedintele Prezidiului şi-a început aventura la 21 septembrie 1954, când a plecat cu avionul din Bucureşti, survolând şi făcând numeroase escale în Uniunea Sovietică (prin Siberia), dar şi Mongolia (Ulan-Bator), ajungând pe 24 septembrie la Pekin, unde a fost întâmpinat de o delegaţie chinezească. „Strângeri de mână prieteneşti.
