Autorităţile române vor prezenta delegaţiei oficiale a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale calendarul stabilit pentru liberalizarea pieţei energiei electrice, începând de la 1 septembrie 2012 şi pentru liberalizarea pieţei gazelor naturale, de la 1 decembrie 2012.
Primele discuţii tehnice vor avea loc joi, când oficialii instituţiilor internaţionale se vor întâlni cu conducerea Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, pentru a analiza calendarul liberalizării pieţei energiei electrice şi a gazelor naturale, definirea consumatorilor vulnerabili, graficul de majorări de preţuri pentru consumatorii non-casnici şi pentru cei casnici, draftul Strategiei energetice a României, ce ar trebui finalizată până la finele lui iulie, potrivit unor surse apropiate negocierilor.
Conform Legii energiei electrice şi a gazelor naturale aprobată în 10 iulie 2012, calendarul de eliminare treptată a preţurilor reglementate pe piaţa energiei electrice pentru clienţii finali va începe de la 1 septembrie 2012 pentru clienţii non-casnici şi de la 1 iulie 2013 pentru clienţii casnici.
Termenele finale pentru furnizarea de energie electrică în regim reglementat se realizează până la 31 decembrie 2013 pentru clienţii non-casnici, respectiv până la data de 31 decembrie 2017 pentru clienţii casnici.
Pentru piaţa gazelor naturale, calendarul de eliminare treptată a preţurilor reglementate pentru clienţii finali începe de la 1 decembrie 2012 pentru clienţii non-casnici şi de la 1 iulie 2013 pentru clienţii casnici. Furnizarea gazelor naturale la preţ reglementat şi în baza contractelor-cadru se efectuează până la 31 decembrie 2014 pentru clienţii non-casnici, cu excepţia cazului în care la această dată se constată existenţa unei diferenţe semnificative între preţul de comercializare a producţiei in