★★★★ Stelian Ţurlea, Darul Ioanei, roman, Iaşi, Ed. Polirom.
Stelian Ţurlea este un autor talentat şi activ, un profesionist al scrisului (aşa cum era Cezar Petrescu înainte de război). El a publicat până în prezent, în afară de mii de articole, peste douăzeci de cărţi: romane, literatură non-fiction, cărţi pentru copii etc. Orice text scris de mâna lui este inteligent şi captivant, are ritm şi un patetism sobru, de bun-gust.
Acestea sunt şi însuşirile romanului Darul Ioanei, scris în 1976, revizuit în 2006 şi apărut recent. În centrul romanului se găseşte un tânăr ziarist Andrei Vlădescu, personaj romantic, plin de farmec, asediat de urâţenia modului de viaţă comunist. Iubita lui, Ioana Sandi, mai realistă decât el şi, prin aceasta, mai prozaică, ratează ocazia de a-l înţelege şi îl abandonează. În schimb, Andrei Vlădescu comunică perfect cu bătrâna doamnă Marga Pop, care vine din altă lume, aceea dinaintea instaurării comunismului în România.
Iubita ideală pentru Andrei Vădescu ar fi o... combinaţie între Ioana Sandi şi Marga Pop. Complicata poveste de dragoste, pitorescul personajelor secundare (cele mai multe – din lumea presei) aduse succesiv în prim-plan, subtilitatea analizelor psihologice, autenticitatea situaţiilor descrise – totul face ca romanul să se citească integral, cu interes, şi nu pe sărite, dintr- o curiozitate capricioasă, aşa cum se citesc romanele multor autori de azi. Stelian Ţurlea este, prin formaţie şi sensibilitate, un autor din vremea noastră, care scrie însă atrăgător, ca autorii de altădată.
★★★★ Mihai Mănuţiu, Opiniile unui călător nedemn de încredere, Cluj- Napoca, Ed. Bybliothek, 2011
★★★★ Răzvan Petrescu, Rubato, Bucureşti, Ed. Curtea Veche, 2011 (proză scurtă).
★★ Mihai Vakulovski, Zece basarabeni pentru cultura română, interviuri cu tinerii dintre milenii, Bucureşti, casa de pariuri literare, 201