Doresc să răspund la articolul Simonei Sora, intitulat Drame à la Bibliothèque Française, publicat în revista dumneavoastră în 26 iulie, aducînd la cunoştinţa prietenilor şi publicului Institutului Francez cîteva clarificări, pentru a corecta în acest fel unele inexactităţi, sau mai curînd aproximaţii, ale autoarei, în ceea ce priveşte Biblioteca Institutului Francez. În nici un caz nu se pune problema reconsiderării sau a distrugerii unui instrument care şi-a dovedit calităţile şi a făcut fericirea intelectuală a mai multor generaţii, inclusiv în timpul anilor grei de oprimare comunistă. Încă şi mai puţin de a distruge cărţile, cum a fost cazul în timpul dramei comunismului… Fondul actual al mediatecii este unic în Europa, şi nu vom distruge astăzi ceea ce am reuşit să colecţionăm de-a lungul anilor, constituind, o repet, o bijuterie a mediatecilor în Europa Centrală şi Orientală. Cei pasionaţi de literatura franceză şi francofonă vor putea totdeauna să vină şi să ia cărţi sau să le consulte pe loc. Dar, din cînd în cînd, este necesară o „triere“ (operaţie normală şi obligatorie într-o bibliotecă care nu are ca misiune conservarea şi este destinată publicului) şi criteriile alese au fost: circulaţia documentului, aspectul său fizic şi dublurile. Operaţia de triere ajută deseori la mai buna punere în valoare a colecţiilor existente sau la reînnoirea lor. În fine, trebuie eliminate anumite documente, pentru a putea face loc noilor achiziţii. În articolul său, Simona Sora pare a fi prizoniera unui concept de bibliotecă astăzi depăşit. Astăzi este necesar să modernizăm acest instrument şi să trecem de la biblioteca de odinioară la o nouă logică, cea a mediatecii şi a centrului de resurse despre Franţa contemporană, capabilă să atragă noi categorii de public şi să facă ţara noastră şi mai atractivă. Şi nu am putea primi această provocare rămînînd ascunşi la etajul d