● Urîtul, de Marius von Mayenburg, regia Theodor-Cristian Popescu, Teatrul German de Stat din Timişoara
Un cub zăbrelit de metal cu leduri ca o celulă de interogatoriu. Lumină rece, chiar şi atunci cînd ţipă în culori tari, portocaliu sau galben. Cîteva siluete androgine, îmbrăcate în uniforme cenuşii ca salopetele de cosmonaut. Mai multe personaje poartă aceleaşi nume şi sînt jucate de aceiaşi actori. E destul de dificil de înţeles care-i cine. Succesiunea scenelor e rapidă, fără avertizare. Doar lumina se modifică, uneori e neutră, alteori devine obositoare şi scormonitoare, chirurgicală sau colorată, ca de discotecă. În acest decor pop & SF (scenografia Velica Panduru), personaje descărnate, caractere scheletice se mişcă într-un ritm constant, robotic (una dintre sursele de inspiraţie a fost Odiseea spaţială 2001 a lui Stanley Kubrick). Spectacolul lui Theodor-Cristian Popescu Urîtul se articulează exclusiv din lumini şi din muzica abrazivă a lui Vlaicu Golcea care marchează schimbările de loc şi de personaje. Senzaţia este de spectacol-puzzle mai mult decît de spectacol-videoclip, căci jocul de-a ghicitul personajelor captivează în primă fază, pentru ca apoi să capete un sens neaşteptat. În fapt, spectacolul prefigurează lipsa de individualitate ca element esenţial (şi coşmaresc) al viitorului.
DE ACELASI AUTOR Această tăcere care ţîşneşte Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc interpretează Conu Leonida Despre tigri şi frică Cînd sufletul se scurge din sticlăTeatrul German din Timişoara se află la al doilea spectacol pe un text de Marius von Mayenburg. În urmă cu cîţiva ani, regizorul Radu-Alexandru Nica a montat cea mai cunoscută piesă a dramaturgului german, Chip de foc. Von Mayenburg identifica acolo dezintegrarea familiei contemporane ca generator de violenţă. Disecţia pe psihicul adolescentin, care reacţionează visceral la traume familiale, se s
