În perioada 13 – 15 august, la Cacica sunt aşteptaţi mii de pelerini catolici, mulţi dintre ei alegând bicicleta ca mijloc de transport, la fel ca şi anul trecut, când a fost demarată campania „pelerinajul bicicliştilor” la Sanctuarul din Cacica, cu ocazia sărbătorii „Adormirea Maicii Domnului”.
Punctul de plecare a pelerinilor pe bicicletă, după cum informează site-ul www.sanctuarcacica.ro, va fi oraşul Roman, în dimineaţa zilei de luni, 13 august, la ora 8:30. La ora 09:00 va avea loc deschiderea pelerinajului, cu un moment de rugăciune, iar la ora 09:30, bicicliştii dau startul în pelerinaj spre Cacica. Sosirea la Cacica va fi a doua zi, marţi, 14 august, în jurul orei 11:30. Ultima distanţă parcursă de pelerini până la Cacica va fi de la Fălticeni până la Cornu Luncii (cu o pauză), de la Cornu Luncii la Păltinoasa şi de la Păltinoasa la Cacica, urmând ca la sosirea care va avea loc în faţa bisericii din Cacica, pelerinii să primească salutul de bun venit şi binecuvântarea din partea episcopului de Iaşi PS Petru Gherghel.
Conform site-ului www.sanctuarcacica.ro, pentru a participa la pelerinajul pe două roţi, credincioşii trebuie să aibă vârsta minimă de 16 ani, să nu sufere de boli cronice şi să aibă condiţie fizică, pentru a putea rula cu o viteză medie de 15 km/h. Contribuţia pelerinilor pe bicicletă este de 15 lei. Alte detalii şi informaţii organizatorice pot fi obţinute de la preotul Cristian Pal, telefoane: 0729120841, 0764 866968.
Din momentul primirii pelerinilor la sanctuarul din Cacica, participanţii vor continua programul comun alături de ceilalţi pelerini.
Procesiunea cu lumânări în jurul bisericii
Marţi, 14 august, la ora 12.00, la Sanctuarul Marian Cacica va avea loc Sfânta Liturghie solemnă de deschidere a pelerinajului şi consacrarea noului altar principal al sanctuarului. La ora 16:00 este programată Calea Sfi