În cei cinci ani trecuţi de la începerea derulării fondurilor Regio în regiunea din centrul României, reprezentanţii Agenţiei pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru sunt mulţumiţi de bilanţul pozitiv înregistrat până acum. Din 2007 încoace au fost depuse 1.083 de proiecte spre finanţare europeană, atât de autorităţi şi diverse firme, cât şi de ONG-uri din cele şase judeţe ale regiunii, Alba, Sibiu, Mureş, Braşov, Harghita şi Covasna. În total, 337 dintre acestea au semnat contracte de finanţare, în valoare de 386,2 milioane de euro, iar 123 de proiecte s-au şi finalizat.
Investiţii Regio
„Practic acum în fiecare judeţ din regiune se pot vedea investiţii Regio în drumuri reabilitate, în şcoli, în sistemul de intervenţie SMURD, în ambulatorii şi cabinete medicale, dar şi în pensiuni, hoteluri, staţiuni turistice sau cămine sociale pentru tineri sau vârstnici. Fondurile pe care le-am avut la dispoziţie, adică peste 440 de milioane euro sunt angajate în proporţie de 100% prin proiectele contractate sau aflate în curs de contractare, deşi mai avem timp până la finele anului 2013 să finalizăm contractarea. Toate rezultatele obţinute sau obstacolele întâmpinate în implementarea proiectelor Regio ne ajută să putem identifica viitoarele priorităţi de finanţare, dar şi proceduri de lucru care să faciliteze implementarea şi finalizarea cu succes a proiectelor", a declarat directorul general al ADR Centru, Simion Creţu. În cei cinci ani trecuţi de la începerea derulării fondurilor Regio în regiunea din centrul României, reprezentanţii Agenţiei pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru sunt mulţumiţi de bilanţul pozitiv înregistrat până acum. Din 2007 încoace au fost depuse 1.083 de proiecte spre finanţare europeană, atât de autorităţi şi diverse firme, cât şi de ONG-uri din cele şase judeţe ale regiunii, Alba, Sibiu, Mureş, Braşov, Harghita şi Covasna. În