Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele boicotului

Publicat in Vox Publica, miercuri 1 august 2012 ·

Indiferent de verdictul Curţii Constituţionale asupra referendumului, Traian Băsescu ar trebui să reflecteze serios asupra sprijinului popular pe care-l mai are. Nu-l mai vor la Cotroceni 7,4 milioane dintre românii cu drept de vot care s-au prezentat la referendum, în timp ce în favoarea lui au votat 943, 031 de mii de persoane, după centralizarea datelor din 99,97 la sută din secţiile de votare. Traian Băsescu îi contabilizeză printre sprijinitorii săi pe toţi cei care n-au mers la referendum. Ceea ce e o şmecherie ieftină şi totodată un abuz.

Dacă Traian Băsescu se va întoarce la Cotroceni fiindcă numărul celor care s-au prezentat la referendum e mai mic cu 3,77% decît pragul de 50% plus 1 cerut de Curtea Constituţională, ar face bine să nu uite cîţi cetăţeni au votat pentru demiterea lui. De asemenea ar face bine să-şi amintească şi cît de puţini susţinători au venit să-l aplaude după încheierea votării. Într-o încercare penibilă de a-şi recuceri legitimitatea pierdută, Traian Băsescu a trecut la ameninţări împotriva celor care au susţinut „lovitura de stat”. Traian Băsescu ştie foarte bine că n-a fost nici o lovitură de stat, dar asta e singura lui justificare pentru îndemnul de boicotare a referendumului pe care l-a adresat cetăţenilor cu drept de vot. Şi cînd 7,4 milioane de alegători i-au spus să se ducă acasă, de unde tupeul de a spune că românii au spus NU „loviturii de stat”? În logica lui Traian Băsescu înseamnă că 7,4 milioane de români au susţinut „lovitura de stat” la referendum.

În numele cui va mai vorbi Traian Băsescu dacă se va întoarce la Cotroceni? În numele celor 943,031 de persoane care au votat în favoarea lui? Sînt prea puţini. În numele tuturor celor care au stat acasă? Ar fi, repet, un abuz şi o sfidare a democraţiei. Acest preşedinte al boicotului se poate lăuda cel mult că a scăpat de demitere, dar în nici un caz că toţi ce

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu

Mediafax acum 2 ore
Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu impusă de instanţa din România. Influencerul celebru se confruntă acum doar cu control judiciar, relatează Reuters.

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 2 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Disney, dată în judecată fiindcă ar fi plagiat cele două filme din seria „Vaiana”

Mediafax acum 34 minute
Într-un proces care a fost depus vineri, animatorul Buck Woodall susţine că fosta directoare de dezvoltare al Mandeville Films, Jenny Marchick, i-a încălcat drepturile de autor transmiţând în secret către Disney materiale pe care el le-a produs în m

Amenzi de 60.000 de lei la centrele pentru copii cu dizabilităţi ţinuţi în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată. DSP Mureş a suspendat activatea de spălătorie la patru centre şi activitatea de alimentaţie colectivă la trei centre

Libertatea acum o ora
Imaginile greu de privit cu copii cu dizabilități la pământ, ținuți în camere zăvorâte, în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată au declanșat un val de controale asupra centrelor din Județul Mureș. DSP Mureș a dat amenzi usturătoare.

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 5 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor. Până şi comuniştii au dedicat aproape doi ani pentru a studia cum să reorganizeze România

News.ro acum 49 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că reorganizarea administrativ-teritorială „nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor”, fiind un subiect „extrem de serios” care tr

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 2 ore
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 3 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Bătrân omorât în bătaie de fiul vitreg/ L-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap/ Cauza decesului, şoc septic în urma rupturii traumatice de intestin subţire/ Agresorul a fost arestat

News.ro acum o ora
Un bătrân de 71 de ani, din Arad, a fost omorât în bătaie de fiul său vitreg, care l-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap. Vârstnicul a murit în spital, la cinci zile de la incidentul petrecut la mijlocul lunii decembrie a anului t

Kievul revendică „cel mai mai masiv” atac în Rusia de la începutul războiului

G4Media acum 56 minute
Armata ucraineană anunţă marţi ”cel mai masiv” atac de la începutul războiului în urmă cu aproape trei ani, în noaptea de luni spre marţi, cu rachetă împotriva unei fabrici chimice militare în Rusia şi unor instalaţii energetice şi industriale marţi

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-5°/-0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°