Google anunţa la mijlocul lunii iulie că va extinde acoperirea Street View în încă 39 de locaţii din România. Târgu-Jiul se află şi el pe lista celor 39 de localităţi norocoase, astfel că, rezultatele nu au întârziat să apară. La sfârşitul lunii iulie, maşinile Google au fost văzute prin oraşul lui Brâncuşi, oraş care în curând se va regăsi pe lista hărţilor digitale ale cunoscutei corporaţii Google.
Google anunţa că va extinde acoperirea Street View în încă 39 de oraşe mari din România, printre care Craiova, Focșani, Baia Mare, Râmnicu Vâlcea, Alba Iulia, Galați, Deva, Hunedoara, Sfântu Gheorghe sau Zalău, adăugând peste 40.000 km la acoperirea iniţială. Nici Târgu-Jiul nu a fost ocolit de cunoscuta corporaţie Google. Cetăţenii au dat nas în nas cu maşinile ciudate, care filmau locuri cunoscute din Târgu-Jiu, pentru ca mai apoi toată lumea să aibă acces la harta digitală de pe Google Maps, care va înfăţişa oraşul lui Brâncuşi. Gigantul tech are planuri mari pe plaiurile mioritice, sperând ca în perioada următoare să pună pe harta Street View şi imagini ale principalelor obiective turistice, cum ar fi Parcul Naţional Retezat, centrul istoric al Sighişoarei, bisericile de lemn din Maramureş, mănăstirile din Moldova, satele cu biserici fortificate din Transilvania, Castelul Peleș, Cheile Bicazului și multe altele. În acest sens vor fi folosite Google Trike, o bicicletă special concepută și prevăzută cu un aparat de fotografiat şi mașinile Google Street View. Punctul de plecare al mașinii și trike-ului Google Street View a fost marcat la Ateneul Român, unul dintre cele mai frumoase repere culturale naţionale inclus printre obiectivele care urmează să fie adăugate în Street View. Google Trike poate colecta imagini din locuri care nu sunt accesibile mașinii Street View, cum ar fi domeniile din jurul castelelor, parcurile sau zonele pietonale. Imaginile adunate d