Consilierii locali din Cugir au aprobat, în şedinţa din iulie, constituirea Consiliului Comunitar Consultativ. Este vorba despre un organism cu competenţe de susţinere, în principal, a activităţii Serviciului Public de Asistenţă Socială (SPAS) Cugir.
Consiliul Comunitar Consultativ Cugir este format din opt membri: viceprimarul Horia Rotche (preşedinte), Daniela Nedel – asistent social SPAS (secretar), Rodica Cristina Florea – consilier local, Tatiana Petric – consilier local (om de afaceri), Gabriela Lupu – director Şcoala Generală cu clasele I-VIII Nr. 2, Ioan Cîndea Ioan- preot paroh al Bisericii “Sfinţii Trei Ierarhi Vasile, Grigore şi Ioan”, Camelia Sinea – agent Poliţia de Proximitate, Lakatos Olimpia – medic pediatru.
Consiliul Comunitar Cugir funcţionează în această componenţă timp de 2 ani. Acest organism consultativ este creat pentru a asigura sprijin în activitatea Serviciului Public de Asistenţă Socială Cugir, respectiv soluţionarea unor cazuri sociale, a celor privind protecţia şi promovarea dreptului copilului (prevenirea separării copilului de familia biologică, a abandonului şcolar şi familial).
Activitatea membrilor Consiliului Comunitar Consultativ se face pe bază de voluntariat.
Sorin GIURCA
URL scurt: http://alba24.ro/?p=109297
Consilierii locali din Cugir au aprobat, în şedinţa din iulie, constituirea Consiliului Comunitar Consultativ. Este vorba despre un organism cu competenţe de susţinere, în principal, a activităţii Serviciului Public de Asistenţă Socială (SPAS) Cugir.
Consiliul Comunitar Consultativ Cugir este format din opt membri: viceprimarul Horia Rotche (preşedinte), Daniela Nedel – asistent social SPAS (secretar), Rodica Cristina Florea – consilier local, Tatiana Petric – consilier local (om de afaceri), Gabriela Lupu – director Şcoala Generală cu clasele I-VIII Nr. 2, Ioan Cîndea Ioan- preot par