Boierii noştri de odinioară, afară de rare excepţiuni, nu se prea dedeau la învăţătura de carte. Pentru aceea, aveau în genere nevoie de grămătici, copii, mai mult sau mai puţin deştepţi, ieşiţi din rîndurile mojicimii şi procopsiţi cu carte şi condei la umbra mănăstirilor greceşti.

Slujba grămăticilor era să ţie socotelile curţii boiereşti, să scrie zapisele, corespondenţa şi jelbile boierului către divan şi la domnie. Un bun grămătic era mîna dreaptă a boierului, mai cu seamă la cele politiceşti.

DE ACELASI AUTOR Politică şi cultură Prostia în viaţa noastră publică Cuvîntul "colectivitate" Politică şi literaturăAfară de grămătic, însă, orice boier care se respecta mai avea încă un slujbaş intelectual, tot atît de neapărat unei curţi boiereşti cu întinse relaţii sociale. Pe atunci, cînd nu se pomenea de viaţa publică şi cînd elita socială şi high life se numea protipendadă, boierul, în loc de Capşa şi de Bar, avea sindrofie şi chefuri acasă, numa-n işlice şi în meşi; în loc de Hugo avea un taraf de lăutari şi un măscărici.

Slujba acestuia era să spuie caraghioslîcuri la chef, să păcălească pe musafiri şi chiar pe stăpînu-său şi să spună pe greceşte cocoanelor ceea ce damele aud azi pe franţuzeşte la Hugo.

Dar în afară de această îndatorire artistică, măscăricii, recrutaţi mai totdeauna dintre robi, pe lîngă că mai făceau boierului şi servicii intime la împrejurări sentimentale, aveau şi o sarcină politico-socială.

Cînd boierul avea necaz pe cineva, cînd era mahmur din cine ştie ce pricină, cînd era scîrbit pînă în suflet că l-a scos vodă de la ipolipsis, atunci punea pe măscărici la poarta curţii să pîndească pe rivali sau pe prietenii ori pe simpaticii acestuia, să le dea cu huideo, să le arunce murdării şi să-i înjure năstruşnic.

Boierul şedea cu ciubucul în pridvor şi striga: „Hahaha! înjură-l, mă! înjură-l bine, mă!“

S-a