De la Olimpiadă, la referendum, şi, de pe Twitter, pe “tatami”. Federaţia Română de Judo susţine că olimpica Alina Dumitru a fost jignită de Mircea Badea şi Victor Ciutacu.
Federaţia Română de Judo (FRJ) condamnă “atacurile nedemne” lansate împotriva Alinei Dumitru şi le solicită lui Victor Ciutacu şi Mircea Badea să ceară sportivei “scuzele cuvenite”, după ce aceştia ar fi jignit-o prin intermediul unei reţele de socializare. Federaţia Română de Judo (FRJ) îşi arată, într-un comunicat publicat, miercuri, pe site, susţinerea faţă de Alina Dumitru şi condamnă folosirea declaraţiilor făcute de sportivă la Londra în confruntarea politică din ţară.
Potrivit FRJ, sportiva a fost supusă, într-unul din cele mai importante momente ale vieţii sale, când tocmai cucerise medalia olimpică de argint, unor întrebări “nepotrivite”, privind eventualele mesaje de felicitare primite de la oameni politici şi dacă a votat la referendum, iar răspunsurile ei, deşi “lipsite de orice conotaţie partizană, de critici ori aprecieri subiective”, au fost ulterior scoase din context.
“Aşa am putut afla, din gura şi condeiele unor cunoscuţi formatori de opinie din ţară, precum Victor Ciutacu şi Mircea Badea, epitete jignitoare şi intepretări nefericite, potrivit cărora «snoaba» Alina Dumitru s-ar fi simţit «vexată» de lipsa unor felicitări de la înalţii oficiali ai statului, şi ca atare, «ofuscată», s-ar fi răzbunat refuzând să participe, prin vot, la consultarea populară de duminică. Nimic mai fals, nimic mai degrandant, nimic mai mitocănesc decât o asemenea interpretare!”, consideră FRJ.
Scandalul a pornit după ce Alina Dumitru a scris pe Twitter în 29 iulie că nu a votat la referendum, motivând că nu o interesează politica şi completând că nici unul dintre preşedinţii actuali (suspendat sau interimar) nu au sunat-o să o felicite pentru reuşita la Jocurile Olimpic