Un pasager al companiei Air Canada a găsit un ac de cusut într-un sendviş servit în timpul unei curse interne în Canada luni, a anunţat compania, relatează CNN.
Purtătorul de cuvânt al companiei Air Canada Peter Fitzpatrick a declarat marţi că aceasta colaborează îndeaproape cu firma de catering, fără a dezvălui numele acesteia, pentru a se "asigura că au fost luate măsuri suplimentare de securitate".
Poliţia anchetează incidentul, care s-a produs în timpul unui zbor pe ruta Victoria (Columbia Britanică)-Toronto.
"Securitatea este întotdeauna principala noastră prioritate, aşa încât tratăm acest caz cu mare seriozitate", a declarat Fitzpatrick, adăugând că acesta pare să fie un incident izolat.
Poliţia federală americană (FBI) a lansat o investigaţie după ce compania aeriană americană Delta Air Lines a anunţat că au fost găsite ace de cusut în patru sendvişuri servite la bordul a patru zboruri diferite ale sale de la Amsterdam spre Statele Unite, în urmă cu două săptămâni.
Compania Gate Gourmet, care livrează sendvişuri companiei Delta, a anunţat că acestea au fost preparate la o unitate a sa din Amsterdam.

Poli