Fotbalul a fost pus la colţ, microbiştii scoşi în ilegalitate. Şi cu sinceritatea ce facem?
Hohotele de plîns ale coreencei Shin A Lam contrazic spiritul olimpic originar. Cel puţin acela repetat pînă la tocire. Un spirit lucios ca oglinda apei din Atlantic Center. Important e să participi, important e să participi, important e să participi… Lacrimile spadasinei din partea capitalistă a Ţării Dimineţilor Liniştite spun altceva. Mai important e să cîştigi, să cîştigi, să cîştigi! Shin A Lam a aşteptat o oră pe planşă, sperînd ca arbitrii să recunoască eroarea sistemului de cronometraj. Ironic, timpul a rămas suspendat pentru coreeancă exact lîngă miticul observator Greenwich, locul care ne dă măsura lui.
En garde, stimaţi spectatori şi telespectatori! Bun venit la Jocurile Olimpice! De data asta, la Londra, data viitoare, la Rio. Bun venit la nişte Jocuri unde toată lumea ar vrea să cîştige, dar spune că a venit să participe! Există şi turişti veritabili printre aceşti sportivi cu badge de gît. Cu înotătorii români printre ei. Avem şi concurente la judo care vor să se lupte cu hijab-ul pe cap. Să nu-şi piardă identitatea, să nu-l supere pe Profet. Defilăm cu copii-minune şi vedete la crepuscul. Lituanianca de 15 ani Ruta Meilutyte este răsăritul, americanul Michael Phelps, amurgul. Contemplăm paradoxurile. Spaniolii s-au umplut de ridicol la fotbal, nemţii gîfîie după una-două medalii. Şi frecventăm locuri comune. Chinezii agonisesc. Noi ciupim cîte o medalie.
Zilele Jocurilor. Mapamondul consumă cantităţi impresionante de epitete şi un val uriaş de emoţie cade peste capetele noastre dinspre Canalul Mînecii. Poveşti de viaţă, eroi, profesiuni de credinţă. Numai lucruri înălţătoare. Nu e deloc vremea fotbalului. Nu e timp acum pentru sportul acela trivial în accesibilitatea lui. În revoltătoarea lui simplitate, în enervanta lui fascinaţie. As
