Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primul maraton montan din judeţul Sibiu are loc pe 11 august la Păltiniş

Publicat in Adevarul, miercuri 1 august 2012 ·

Primul maraton montan din judeţul Sibiu, Cindrel ÎnAlergare, va avea loc pe 11 august, la startul competiției fiind aşteptaţi peste 200 de alergători.

Potrivit organizatorilor, asociaţia PeDale, Cindrel ÎnAlergarea a apărut din pasiunea unor alergători montani din Sibiu şi dorința de a promova acest gen de mișcare şi în judeţul nostru.

În cadrul evenimentului, sunt programate două competiţii, respectiv un maraton (40 de kilometri, cu diferență de nivel pozitivă cumulată de 2000 de metri) şi un semimaraton (20 de kilometri, cu diferență de nivel pozitiv cumulată de 1.100 de metri).

La fiecare dintre aceste competiţii se concurează la masculin şi feminin la 3 categorii de vârstă, respectiv 16 – 29 ani, 30 – 39 ani şi peste 40 ani .

Înscrierile pentru acest eveniment se pot efectua online până în data de 9 Augsut, pe site-ul competiției la adresa: www.inalergare.ro/inscrieri , sau vineri 10 august la Hotel Casa Turiștilor din Păltiniș până al ora 22:00. Mai multe detalii gasiti pe site-ul www.inalergare.ro

“După munca scrupuloasă de teren, am reuşit să închegăm un traseu mai mult decât interesant pentru maratonul din acest an. Pe lângă faptul că munţii Făgăraş, Cozia, Lotru, Şureanu, Parâng, Retezat şi Apuseni sunt incluşi în pachetul panoramic şi coloristic al locaţiei, punctul de maxim interes şi anticipaţie pentru concurenţi va fi reprezentat de către ascensiunea spre vf. Cindrel (alt. 2244 m).O urcare dură şi nemiloasă direct prin căldarea lacului glaciar Iezarul Mare, care cu siguranţă va avea un cuvânt important de spus în deciderea câştigătorului acestei ediţii inaugurale.

Pentru semimaratonişti am pregatit un traseu mai comprimat dar la fel de interesant, având punctul de start şi de sosire comun cu cel al maratonului,si anume staţă Paltiniş. Chiar dacă nu la fel de dur, cu siguranţă satisfacţia înche

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, la Parchet: Am venit pentru a-mi cere telefonul înapoi şi pentru a mă scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra noastră / Am informaţii că mă vor ridica şi alte structuri, de exemplu DNA

News.ro acum o ora
Liderul AUR George Simion a venit, joi, la Parchetul general, el afirmând că a venit pentru a-şi cere telefonul înapoi şi pentru a se scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra partidului. Simion a precizat că are

Şeful IPJ Alba, afacerişti şi mai mulţi poliţişti, inclusiv de la DGA, urmăriţi penal

Mediafax acum o ora
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Alba-Iulia au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Florin Constantin Dogaru, comisar-şef de poliţie şi şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean

Turiștii pot să stea liniștiți: Apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. „Vreau să delimitez disconfortul de pericol”

Ziare.com acum 52 minute
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat, joi, 20 iunie, la Tulcea, că apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. El a făcut această declaraţie în contextul în care, miercuri, au fost discuţii despre o posibilă poluare în apropierea plajei din

Război în Ucraina, ziua 797. Ședință CSAT cu subiecte importante: sistemul PATRIOT și candidatura lui Iohannis la șefia NATO

Press Alert acum 5 ore
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a fost convocată pentru ziua de joi. Vor fi discutate probleme de securitate, participanții urmând să vorbească și despre sistemul de rachete PATRIOT al României dorit de Ucraina. „Problema este d

István Kovács arbitrează joi primul meci la Euro 2024

Mediafax acum 2 ore
Din brigadă vor mai face parte: Espen Eskas (Norvegia) – al patrulea oficial, Pol van Boekel (Ţările de Jos) – arbitru VAR, Rob Dieperink (Ţările de Jos) şi Marco Fritz (Germania) – asistenţi VAR. Partida este programată joi, de la ora 16:00, pe Mun

Infotrafic anunţă restricţii de circulaţie pe autostrăzile A1 şi A3

Mediafax acum 3 ore
„Joi se vor efectua o serie de lucrări care impun restricţii de circulaţie”, transmite Centrul Infotrafic. Astfel, pe autostrada A1 sens Bucureşti - Piteşti, la kilometrul 109, va fi restricţionată circulaţia pe prima bandă pentru efectuarea de repa

Polonezul Szymon Marciniak arbitrează meciul Belgia - România, de la Euro-2024

News.ro acum 24 minute
Arbitrul polonez Szymon Marciniak va conduce la centru meciul Belgia - România, care se va disputa, sâmbătă, de la ora 22.00, în grupa E de la Euro-2024. Marciniak va fi ajutat la cele două linii de Tomasz Listkiewicz şi Adam Kupsik, iar rezervă va

Nataţie: David Popovici a scăpat de un adversar de calibru la JO. Americanul Caeleb Dressel, deţinătorul titlului, nu a reuşit calificarea la 100 m pentru Paris

News.ro acum 4 ore
Înotătorul Caeleb Dressel nu va avea şansa de a-şi apăra titlul la 100 m liber la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a terminat pe locul trei în finala de la probele olimpice de înot ale SUA de la Indianapolis, Indiana. Cu timpul de 47,53, Dress

Restricţii de trafic din cauza caniculei pe drumurile din 15 judeţe

News.ro acum 5 ore
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă restricţii de trafic joi, în intervalul 10.00 - 20.00, pentur autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe toate sectoarele de drumuri naţionale, drum

Primul stat din lume care impune afisarea celor zece porunci în toate şcolile publice, de la grădiniţe până la universităţi

Ziare.com acum 6 ore
Autorităţile din Louisiana au impus, miercuri, afişarea celor "Zece Porunci" în toate sălile de clasă din acest stat conservator din sudul Statelor Unite, o premieră care a reaprins dezbaterea privind separarea bisericii de stat, potrivit AFP. Guver

Vremea

București
acum

35°
joi

23°/37°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/27°
Constanta
acum

35°
joi

21°/35°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

30°
joi

19°/30°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

33°
joi

22°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/38°
dum.

20°/33°