Ministerul Sănătăţii a decis ca vaccinarea elevilor să fie preluată de medicii de familie. Aceştia atrag atenţia că măsura ar putea genera un număr considerabil de copii neimunizaţi dacă părinţii nu îi vor aduce la cabinet.
Reprezentanţii Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF) şi ai Federaţiei Naţionale a Patronatelor de Medicina Familiei (FNPMF) l-au informat pe ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, cu privire la problemele pe care le-ar putea crea mutarea vaccinării din reţeaua de medicină şcolară în cea a cabinetelor medicilor de familie.
Decizia de mutare a fost operată prin modificarea schemei de vaccinare începând cu 1 iulie, urmând să se aplice efectiv din toamnă, odată cu începerea anului şcolar 2012-2013.
Oficialii spun că au decis să facă această schimbare în urma unor statistici îngrijorătoare, potrivit cărora, rata de imunizare în şcoli nu atinge 70% . Medicii de familie spun însă că numărul celor imunizaţi va scădea aproape sigur în condiţiile în care este greu de crezut că elevii de liceu, de pildă, se vor duce de bunăvoie la cabinet, pentru a fi vaccinaţi.
O fată care nu este vaccinată antirubeolic şi face boala, peste ani, în timpul sarcinii, spre exemplu, riscă să nască un copil cu malformaţii.
Medicii de familie consideră că în cabinetul medical din şcoală este cel mai bine să se facă aceste vaccinuri.
Îngrijorările specialiştilor l-au determinat deja pe ministrul Sănătaţii, Vasile Cepoi, să ia în calcul revenirea asupra ordinului care mută vaccinarea din şcoală la medicul de familie.
Vaccinurile obligatorii se fac la vârstele de 7, 9 şi 14 ani.