Revenind la casele prinţului Charles şi la afirmaţiile din media referitoare la ele, cred că trebuie să-mi explic poziţia exprimată în articolul anterior. Scriam acolo că nu înţeleg setul de valori la care se referă cei care îşi fac cunoscute opiniile şi uimirile în raport cu alegerile „locative“ ale prinţului.
„Tag“-urile ar fi: case vechi, modeste, sate, materiale locale şi recuperate, interioare de muzeu.
DE ACELASI AUTOR Contele de Rîmnic Printre blocuri la Focşani Evanghelie Zappa şi reşedinţa lui de la Broşteni, Ialomiţa La CăiuţiO casă veche nu e neapărat şi vetustă. Faptul că ea există încă – deşi construită acum o sută de ani şi mai bine – este o garanţie a calităţilor ei, a materialelor folosite şi a unei execuţii ireproşabile. Ca şi a unei bune întreţineri şi a folosirii pentru reparaţii şi completări a materialelor de aceeaşi calitate cu a celor originale. Nu e nici o uimire că prinţul Charles a procedat aşa. Orice utilizator de case vechi, construite înainte de folosirea cimentului şi a betonului, ştie că a pune ciment în mortarul care leagă cărămida – în loc de obişnuitul „mortar de var“ – va aduce în casă, în timp relativ scurt, umezeala, igrasia şi tot disconfortul care vine odată cu ele. Şi, orice şcoală de meserii, orice şcoală de restaurare includ acest postulat între primele noţiuni ale meseriei.
În plus, o casă veche are o poveste, o memorie care contează sau ar trebui să conteze pentru cel care o locuieşte, chiar şi temporar. Mai mult, o casă veche dintr-un sat înseamnă şi că ea face parte dintr-o aşezare care şi-a păstrat configuraţia generală şi care ne pune în situaţia de a aprecia întreg peisajul satului, martor al unui mod de viaţă specific pentru o anume epocă şi nu întotdeauna depăşit.
Tot în zona memoriei, se situează şi mobilierul sau piesele de lemn recuperate şi utilizate pentru amenajarea interioară. Patina
