Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avansul renovărilor duce la extinderea reţelelor de bricolaj

Publicat in Capital, miercuri 1 august 2012 ·

O piață estimată la 1,7 mld. euro începe să se miște. Retailerii de bricolaj au deschis și au anunțat în primele șase luni ale anului tot atâtea magazine câte au inaugurat în decursul anului trecut.

Construcțiile au murit, trăiască renovările par să spună retailerii de bricolaj care după ce au stat relativ în expectativă în 2011, anul acesta se pregătesc de noi inaugurări. Doar opt magazine au fost deschise anul trecut în România, cele mai multe sub brandul Dedeman, care de altfel, și în 2012, deschide cele mai multe porți: trei unități deja inaugurate, o a patra în septembrie la Bistrița și o a cincea tot în afara Bucureștiului, dacă va reuși să obțină avizele în următoarele două săptămâni, și va reuși, după cum declară Dragoș Pavăl, proprietarul retailerului. „Acesta va fi un magazin mare, pentru care am bugetat o investiție de 18 milioane de euro“, spune omul de afaceri, menționând că investiția într-un Dedeman este de cel puțin zece milioane de euro și de cel mult 18 milioane de euro, semn că cel de-al cincilea magazin plănuit pentru anul acesta va fi printre cele mai mari ale rețelei, dacă nu cel mai mare.

O altă investiție mare pentru un singur magazin (de peste 20.000 de metri pătrați) este a retailerului Hornbach care a deschis o unitate la Timișoara pentru care a alocat 30 de milioane de euro. Este cea de-a doua unitate din afara Bucureștiului, dar nu și ultima. „Ne îndreptăm atenția către orașe cu peste 300.000 de locuitori care să permită realizarea unei cifre de afaceri corespunzătoare cu investițiile efectuate. Putem spune că pe lista noastră se află în acest moment orașe precum Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, neexcluzând însă nici estul Capitalei“, declară Mugurel-Horia Rusu, directorul general al Hornbach.

Marile speranțe pentru 2012

Dacă privim datele financiare aferente anului 2011, retailerii de bricolaj nu au

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 3 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Biden susţine ultimul discurs de politică externă al mandatului său

Mediafax acum 3 ore
Discursul va evidenţia „eforturile administraţiei sale de a consolida poziţia Americii şi de a conduce lumea", conform declaraţiei oficiale. Se aşteaptă ca Biden să abordeze conflictul din Orientul Mijlociu, inclusiv eforturile sale de mediere pentr

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°