Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pungaşii urnelor, prinşi de calculator

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 1 august 2012 · ·

Un program performant va da bătăi de cap baronilor USL, obişnuiţi să plimbe urna mobilă şi să organizeze excursii electorale.

Fraudele la vot făcute de baronii USL încep să iasă la iveală. Cele mai multe plângeri la birourile electorale sunt din judeţele în care s-a votat masiv în ultimele trei ore din ziua referendumului.

Este vorba de judeţele Olt, Mehedinţi, Teleorman, Giurgiu şi Vrancea. Turiştii electorali şi urna mobilă au fost metodele preferate pentru a umfla numărul alegătorilor. În cazul comunei Coloneşti (Olt), unde prezenţa la vot a fost de 184%, un cetăţean a făcut plângere la poliţie, dar a fost ignorat, iar în final s-a adresat Biroului Electoral Central (BEC). Pe liste erau înscrişi 1.508 de alegători, dar a doua zi au votat un număr dublu de persoane.

În judeţul Mehedinţi, condus de PSD-istul Adrian Duicu, nu au lipsit sesizările şi plângerile penale. Cel mai flagrant este cel al primarul PSD al comunei Prunişor, Nandi Covlea. Edilul este cercetat de procurori pentru fraudă electorală, după ce, încheierea votului ar fi introdus în urnă 25 de buletine ştampilate cu "DA".

Într-o altă sesizare se arată că la secţia de votare 14 din Penitenciarul Giurgiu au votat 495 de deţinuţi cu urna mobilă. "Peste 200 dintre aceştia nu aveau dreptul de vot din cauza interzicerii drepturilor electorale din cauza condamnării", se arată în plângere. Această întrecere socialistă de adunat voturi ar putea fi scoasă la iveală de un program informatic achiziţionat de Autoriatatea Electorală Permanentă (AEP).

Instituţia a anunţat, ieri, că a achiziţionat programul privind depistarea votului multiplu la referendum, costul acestuia ajungând la 1,9 milioane de lei. Este vorba de finalizarea procedurii de achiziţie a "serviciilor de arhivare electronică a listelor electorale, extragerea bazei de date textuale şi sistem de gestionare a arhivei electronice

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum 20 minute
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 10 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 9 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 13 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 11 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 13 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°