● Ana Dragu, Păzitoarea, Editura Charmides, 2012.
Dacă poemele Anei Dragu din volumul precedent, Păpuşa de ceară (2008), iernatic-nocturnale şi violent-morbide, construiau un apăsător joc de-a moartea în doi, Păzitoarea este mai mult o carte a dragostei şi-a absenţei. O atmosferă mai degrabă sumbră şi tensionată, punctată de flash-uri coşmareşti, însoţeşte imaginea iubirii dorite şi/sau distorsionate, viciate sau, dimpotrivă, potenţate de boală, îndepărtare, întuneric şi alte manii şi anxietăţi. Între singurătatea întinsă şi intensă şi momentele fulgurante şi neaşteptate de fericire, există însă diferite grade ale percepţiei corpului şi minţii, care suportă sau se manifestă deopotrivă prin accese de febră şi prin stări de frig, prin letargii şi convulsii, prin viziuni şi intuiţii: „am febră / şi în lumina asta / văd frumuseţea hidoasă a tuturor plantelor silite să crească / pe întuneric. // doar mă gîndesc la tine şi mă dor mîinile pînă la umeri / asta le îndepărtează de trup / împiedicîndu-le să mă îmbrăţişeze. // în locul umerilor / am două gropi în care plouă. / de cîte ori îţi vorbesc, afară fulgeră. // nici nu pot să-i spun vis / după ce am văzut-o întrupîndu-se stăruitor şi scrîşnit / aidoma mestecatului pe care îl fac manechinele / devorîndu-se într-o debara. // în cea mai cumplită linişte / dragostea noastră perfectă trece din noapte în noapte. // nici regrete. nici moarte, // doar febra asta miraculoasă / în care raţiunea dă greş / pentru că e un instrument prea precis“ („febră“).
DE ACELASI AUTOR Bilanţ 2012 Cel mai rapid roman din lume Conjuraţia Eminescu (II) Inocenţa. Roman & muzeuPatul şi limbajul, altfel spus corpul şi cuvintele („cuvinte care să-i sudeze aşa cum singur trupul i-a apropiat“) semnifică două modalităţi de acces, alternative dar şi convergente, spre o supra/infrarealitate emoţională în care viziunea, senzaţiile şi intuiţi
