Fiică de arendaş, de negustoraş, de funcţionăraş, de avocăţel, de ofiţeraş, de popă – să fi fost papa bulgăroi, sîrbotei sau grecotei – moftangioaica este româncă şi prin urmare nobilă, et par conséquent nu poate suferi mojicimea.

Ea este patronesă în comitetul unei sau mai multor societăţi române de binefacere sau de cultură naţională.

Moftangioaica română vorbeşte româneşte numai avec les domestiques, încolo franţuzeşte – acu ia lecţii de limba engleză.

În fiece zi, moftangioaica răstoarnă prăvălii întregi, de la raftul de sus pînă la cel de jos, căutînd eşantioane şi negăsind malheuresement niciodată ce-i trebuie. Bogată ca şi săracă, adeseori i se-ntîmplă din distracţie, cînd se uită negustorul în altă parte, să-i scape ceva în manşon sau sub rotondă.

Moftangioaica îşi opreşte totdeauna cupeul de-a curmezişul străzii.

Pentru dînsa sînt numai două oraşe în care poate trăi cineva: Paris et Bukarest.

Dînsa are unul sau mai mulţi adoratori, nu de plăcere sau de pasiune, ci de datorie: o femeie de aşa înaltă extracţiune trebuie să aibă un suivez-moi.

Bogată, n-are plăcere mai mare pe lume decît să-şi arate unei amice sărace toaletele şi să-i spuie preţul lor fabulos, şi apoi proiectele, planul şi devizul toaletelor viitoare.

Moftangioaica săracă este foarte discretă; de aceea, nu dispreţuieşte fondurile secrete, ba chiar din contra. Pentru cine conspiră, e prudent să evite pe moftangioaica română.

Crudă, adică necoaptă, primeşte cadouri de la răscopţi bogaţi; răscoaptă, face cadouri la săraci necopţi, adică la cruzi:

– Ah! Crudule!

Cînd e vorba de lista „victimelor“ ei, moftangioaica română uită şirul, numele şi datele; are însă în privinţa aceasta despre amicele ei o memorie prodigioasă.

Cînd vrei să flirtezi cu moftangioaica, se răţoieşte şi fleorţăieşte. Îi vorbeşti serios, rîde; glumeşti, e foarte s