Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Evenimentele Family Olympics ajung la Bucureşti şi Alba Iulia

Publicat in rfi, miercuri 1 august 2012 ·

Pe 28 şi 29 iulie, evenimentele “Family Olympics”, organizate de Asociaţia 11even, Dolce Sport şi World Vision România, ajung la București, în Parcul Tineretului (Intrarea Cuțitul de Argint) și la Alba Iulia, în Parcul din fața Casei Studenților. “Family Olympics” este o serie de evenimente pentru petrecerea timpului liber în mod plăcut, stimulativ, alături de familie și prieteni.

În Capitală, participanții se pot amuza în competiții de ștafetă în saci, badminton, fotbal, baschet, minigolf, ski race pe iarbă în echipe, tir cu arcul, yoyo cu popice, multe concursuri și demonstrații sportive. Evenimentul începe sâmbătă, 28 iulie, la ora 10, cu o competiție specială de ștafeta în saci şi ski race, la care participă mămicile bloggerițe alături de copiii lor.

De la orele 11, Roxana Chiperi, vicecampioană națională la fitness și antrenor la World Class, invită participanții la o lecție specială de zumba în aer liber. În fiecare zi, între orele 10 și 13, toți copiii din parc, cu vârste cuprinse între între 6 luni și 6 ani, vor avea șansa de a testa cursurile Miko Kid în mod gratuit, gym, lecții de muzica și de dans.

Câștigătorii consursurilor sportive vor fi recompensați cu premii în obiecte iar spre finalul evenimentului, duminică, la ora 12h30, se vor extrage câștigătorii tombolei ce vor primi în dar seturi de gimnastică și vouchere de servicii medicale.

Participanții la eveniment se vor distra dar vor afla și despre cauza pe care o susține evenimentul “Family Olympics” și anume despre cele 18.000 de ghiozdane pe care organizatia World Vision Romania și-a propus să le doneze elevilor fără posibilități cu scopul de a reduce astfel abandonul școlar din zonele rurale.

“Family Olympics” reprezintă o serie de evenimente pentru petrecerea timpului liber în mod plăcut, stimulativ, alături de familie şi prieteni practicand sport alternativ si

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 6, la ieşire din Orşova, din cauza unui autotren răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet / Combustibilul din autovehicul se scurge în Dunăre / Au fost anunţate Garda de Mediu şi Apele Române

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este blocat pe DN 6 Caransebeş – Drobeta-Turnu Severin, la ieşire din Orşova, judeţul Mehedinţi, din cauza unui autotren care s-a răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet. Combus

Lucrări în București: Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale

Mediafax acum 14 minute
„Așa cum mi-am asumat la preluarea mandatului, prioritizez lucrările esențiale pentru București: 3 dintre cele mai circulate pasaje și poduri din București intră în reabilitare. Primăria Capitalei, prin Administrația Străzilor, a lansat în SEAP proc

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum o ora
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

FOTO+VIDEO Control al comisarilor ANPC în zona Nordis din Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi

Ziua Constanta acum o ora
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Comandamentul litoral 2025, din dispoziția președintelui Cristian Popescu Piedone, au derulat, în data de 15 iulie 2025, o serie de controale în stațiunile de pe litoral și în zona NORD

Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva Gretei Thunberg / Ar putea avea legătură cu participarea ei la marşul Budapest Pride

G4Media acum 59 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva activistei suedeze Greta Thunberg, aparent pentru participarea acesteia, la 28 iunie, la marşul Budapest Pride, care a avut loc în ciuda unei interdi

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 2 ore
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

US Open 2025: Aproape toate jucătoarele din top 100 WTA, pe tabloul principal la simplu. Cîrstea, Cristian şi Ruse direct pe tabloul principal, alte patru românce sunt rezerve

News.ro acum 2 ore
Numărul 1 mondial şi campioana en titre, Aryna Sabalenka, se află în fruntea listei participantelor pe tabloul principal de simplu feminin la US Open 2025, care a fost publicată marţi de organizatori. Pe listă sunt aproape toate jucătoarele din top

ANRE: Companiile care cumpără energie electrică acum, cu livrare în viitor, vor fi obligate să plătească un avans sau să constituie o garanţie minimă la momentul semnării contractelor încheiate

News.ro acum o ora
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a adoptat un Ordin prin care cumpărătorii de energie electrică vor fi obligaţi să plătească un avans sau să constituie o garanţie minimă la momentul semnării contractelor încheiate pe

Comisia Europeană prezintă propunerea de buget pe termen lung al Uniunii Europene

Adevarul acum 7 minute
Miercuri, 16 iulie, comisarul european Piotr Serafin va prezenta deputaților din Comisia Parlamentului European (PE) pentru Bugete, propunerea Comisiei Europene privind bugetul pe termen lung al UE.

Se umple pușculița! Ce sumă a intrat în conturile lui Gigi Becali, după ce FCSB s-a calificat în turul 2 preliminar din Liga Campionilor

Gazeta Sporturilor acum 48 minute
s-a calificat în turul al doilea preliminar din Liga Campionilor, deși a înregistrat un rezultat rușinos în manșa retur a confruntării cu andorranii de la , Campioana a scăpat „ca prin urechile” acului de o rușine istorică, după o evoluție slabă, da

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/37°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

25°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

30°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/34°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°