Warranturile cu activ suport acţiunile Fondului Proprietatea (FP) tranzacţionate pe Bursa de la Viena, cele care au dat prima referinţă oficială a preţului acţiunilor înainte ca fondul să se listeze la Bucureşti, atrag în continuare investitori, în special pe cei care nu pot investit direct la Bucureşti sau pe cei care vor să evite procedurile greoaie de tranzacţionare pe piaţa românească.
Casa cehă de brokeraj Wood&Co. este cea care a listat pe Bursa de la Viena primul certificat de tip warrant cu activ suport acţiunile Fondului Proprietatea în decembrie 2009. Warrantul a ajuns în prezent în al treilea an de viaţă, iar luni s-a realizat o tranzacţie în valoare de 55.000 de euro cu acest instrument.
În 2010, existenţa acestui warrant şi atractivitatea sa în rândul investitorilor străini erau motivate de faptul că fondul nu era listat pe nicio bursă, iar investitorii străini nu aveau decât piaţa gri a anunţurilor de mică publicitate ca alternativă de a investi în acţiunile fondului. Cine cumpără un warrant de la Viena devine acţionar indirect al FP şi are dreptul să primească dividende. Warrantul are aceeaşi evoluţie cu activul suport.
După ce Fondul s-a listat la Bursa din Bucureşti în ianuarie 2011, warrantul nu a fost retras de la tranzacţionare, ci dimpotrivă, i-a fost prelungită durata de viaţă. Prelungirea duratei de viaţă şi în 2012, deşi investitorii străini au acces direct la acţiunile Fondului Proprietatea, este motivată de alţi factori.
"Există investitori străini care preferă în continuare warranturile achiziţiilor directe de acţiuni pentru că fie nu au voie să investească direct pe bursa de la Bucureşti, fie nu vor să nu se ocupe ei de aspectele legate de taxe, de deschiderea nu tocmai uşoară a unui cont de tranzacţionare", a spus Ovidiu Fer, analist la Wood&Co. Roxana Pricop
Numărul deţinătorilor de astfel de warranturi se r