Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lenovo despre presupusa achiziţie a Nokia: 'Trebuie să fie o glumă”

Publicat in Capital, miercuri 1 august 2012 ·

Grupul chinez Lenovo, al doilea furnizor de computere personale din lume, a negat miercuri speculaţiile de pe piaţă care susţin că este interesat în achiziţionarea companiei finlandeze Nokia, transmite Reuters.

'Trebuie să fie o glumă. Nu se desfăşoară nici un fel de negocieri”, a afirmat Gianfranco Lanci, şeful operaţiunilor Lenovo din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa.

La bursa din Helsinki acţiunile Nokia au crescut cu 17% în urma speculaţiilor de pe piaţă că Lenovo este interesat de achiziţionarea companiei finlandeze. După declaraţiile lui Gianfranco Lanci acţiunile Nokia au început să scadă.

„Sincer, sunt surprins că oamenii chiar cred că există o astfel de posibilitate. S-ar cheltui foarte mulţi bani cumpărând ceva ce nu aparţine de linia de bază a afacerilor Lenovo. Mai probabilă ar fi o colaborare sau cooperare între cele două companii”, a declarat un bancher din Hong Kong.

Reprezentanţii Nokia nu au comentat informaţia.

Din februarie acţiunile companiei finlandeze au scăzut la bursă cu peste 70% şi au existat diverse speculaţii privind companiile interesate în preluarea Nokia.

Nokia a anunţat, în 14 iunie, că are de gând să elimine alte 10.000 de locuri de muncă la nivel global până la finele lui 2013, iar în urma renunţării la anumite proiecte de cercetare dezvoltate, va închide uzinele de la Ulm (Germania), Burnaby (Canada) şi Salo (Finlanda).

De asemenea, Nokia a confirmat că a convenit vânzarea diviziei sale de telefoane de lux Vertu către fondul european de investiţii EQT VI, fără a preciza valoarea tranzacţiei. Nokia va păstra o participaţie de 10% la Vertu, companie înfiinţată în 1998 pentru a produce telefoane mobile şi accesorii de lux.

Anul trecut Nokia a decis să închidă fabrica din localitatea Jucu din judeţul Cluj, după ce a investit 60 de milioane

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum o ora
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum 59 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

Carambol cu 5 mașini pe Centura Capitalei, în zona orașului Pantelimon. O persoană a fost rănită

Ziare.com acum 28 minute
Crambol cu 5 maşini luni, 13 ianuarie, pe Centura Capitalei, traficul în zona oraşului Pantelimon fiind îngreunat. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că cinci autovehicule (trei autoturisme, o autoutilitară ş

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum o ora
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Cutremur cu magnitudinea 6,9 în Japonia. A fost emisă alertă de tsunami

Ziare.com acum 2 ore
Autoritățile din Japonia au emis luni, 13 ianuarie 2025, o alertă de tsunami, după un seism cu magnitudinea 6,9 care s-a produs în sud-vestul arhipelagului nipon, informează Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), citat de AFP.

Motivarea Curţii de Apel Bucureşti în dosarul în care Călin Georgescu a atacat trei decizii BEC în urma anulării alegerilor prezidenţiale: Hotărârile pronunţate de CCR sunt general obligatorii / BEC pune în aplicare dispoziţiile obligatorii ale CCR

News.ro acum 3 ore
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au arătat în motivarea deciziei luate în dosarul în care instanţa a respins, ca neîntemeiată, acţiunea lui Călin Georgescu de a ataca trei decizii ale Biroului Electoral Central în urma anulării alegerilor prezid

Tyson Fury îşi anunţă din nou retragerea din box

Mediafax acum 13 minute
„Salutare tuturor, voi fi scurt şi la obiect. Vreau să anunţ retragerea mea din box. A fost o adevărată aventură, am iubit fiecare minut şi vreau să închei cu asta: Dick Turpin purta o mască”, a declarat Fury. Britanicul a mai anunţat retragerea din

ANPM: Peste 1.500 de kilometri de șosele și căi ferate au primit acorduri de mediu în 2024

Capital acum o ora
Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), Laurențiu Alexandru Păștinaru, a vorbit despre acordurile de mediu primite în 2024 pentru proiecte de infrastructură. El a precizat că s-au înregistrat progrese în emiterea acestor ac

Ilie Bolojan: Forul statutar al PNL, convocat pe 26 ianuarie pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale / PNL îşi respectă angajamentul pe care şi l-a luat, prin semnarea protocolului coaliţiei

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat luni că forul statutar al PNL a fost convocat pe 26 ianuarie pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale. El a mai spus că PNL îşi respectă angajamentul pe care şi l-a luat, p

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-3°/3°
Constanta
acum

lun.

1°/5°
mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/1°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-2°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°