Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primul profit bancar în creștere față de 2011

Publicat in Capital, miercuri 1 august 2012 ·

Bancherii de la Transilvania sunt probabil singurii din piață care au reușit să își mărească și numărul de clienți și portofoliul de credite și să acorde și bonusuri angajaților. Banca Transilvania a înregistrat în primele şase luni ale acestui an un profit net mai mare cu 47% - de 179,62 milioane lei – în comparație cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Agenția Fitch a reconfirmat ratingul Băncii Transilvania, la BB- cu perspectivă stabilă, pentru creditele pe termen lung. Horia Ciorcilă, Preşedintele Consiliului de Administrație al Băncii Transilvania, declară: ”În pofida unui climat economic foarte volatil şi dificil atât la nivel local, cât şi european, BT a performat bine în primul semestru. Suntem multumiți că aşteptările şi proiecțiile noastre pe anul în curs s-au dovedit corecte. Obiectivul nostru va fi, în continuare, consolidarea poziției băncii pe piață şi creşterea eficienței, în toate formele ei”.

Veniturile operaționale ale Băncii Transilvania sunt cu 12% peste valorile înregistrate la 30.06.2011, ajungând la 772,16 milioane lei datorită creşterii cu 21% a veniturilor din operațiuni financiare, cu 10% a veniturilor nete din comisioane, respectiv cu 7% a veniturilor nete din dobânzi. În primele şase luni din acest an, cheltuielile operaționale BT au fost de 414,58 milioane lei, față de 354,75 milioane lei, cât au fost în aceeaşi perioadă a anului trecut, creşterea fiind datorată în principal extinderii activității băncii şi creşterii cheltuielilor cu personalul cu 20%, ca urmare a acordării unor bonusuri de performanță pentru angajați.

Cheltuielile nete cu provizioanele au fost de 164,36 milioane lei, diminuate faţă de valoarea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului precedent, datorită utilizării a 18 milioane lei din provizionul constituit în 2011 pentru acordarea unor bonusuri de performanță angajatilor. Chelt

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 3 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Biden susţine ultimul discurs de politică externă al mandatului său

Mediafax acum 3 ore
Discursul va evidenţia „eforturile administraţiei sale de a consolida poziţia Americii şi de a conduce lumea", conform declaraţiei oficiale. Se aşteaptă ca Biden să abordeze conflictul din Orientul Mijlociu, inclusiv eforturile sale de mediere pentr

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°