Prin 1985, România Socialistă mă decora cu cravata roşie de pionier. Evenimentul, atît de important, nu se putea desfăşura în incinta şcolii, o banală clădire sătească. Tovarăşul director a ales să ne ducă pe toţi cei de 14 ani la Slănic Prahova. Ceremonia, desfăşurată în interiorul salinei, a fost cît se poate de fastuoasă, cum erau, de altminteri, toate ceremoniile partidului: luminile toate aprinse, cîntece patriotice, uniforme, fustele plisate negre şi cămăşile albe, pentru fete, pantalonii negri şi aceleaşi cămăşi albe pentru băieţi, în jurul cărora se încolăceau temeinic cravatele roşii, sub privirile îndrăzneţe ale neamului nostru de daci şi romani. Căci, de sus ne priveau cu semeţie Burebista, Decebal, Traian, iar steagurile dacilor, lupii cu trupuri de balauri, ne înconjurau fără putinţă de salvare. Nu că am fi vrut să scăpăm, nici nu am fi avut cum sau de ce, făcea parte din ritualul timpurilor. Simt şi acum frigul crîncen îndurat atunci, în cămaşa aia albă de nailon, aşteptîndu-i pe ceilalţi să se aşeze în rînd, pe tovarăşul director să se decidă odată dacă ne face sau nu ne face utecişti, pe şefa de grupă care îşi uitase acasă şnurul acela galben şi special pentru a o distinge de turmă, plînsetele de mama focului că-i ca noi şi refuzul de a se pune în fruntea plutonului fără, de foamea ce ne dădea tîrcoale prin maţe, clocotind, din cînd în cînd, nepermis de tare, şi de gustul absolut delicios al ouălor fierte, mîncate la repezeală pe un tăpşan, în hohotele de rîs inocente şi fără noimă, voioşi că am scăpat…
DE ACELASI AUTOR Cui i-e frică de prostime? Ghearele lungi ale dregătoriilor Despre vrăjitori şi vrăjitoare „Sminteala limbii“: despre sudălmi şi ocăriCu aceste amintiri am revenit la Slănic, într-o zi toridă de iulie. Salina, o şandrama, sta leşinată sub soarele arzător al verii. De fapt, nu prea ştiai de te-ai rătăcit sau chiar ai nimerit
