Universitatea din Craiova a aprobat majorări de până la 5% la cazarea în căminele studenţeşti
În funcţie de confortul dorit, un student va plăti, din toamnă, între 105 şi 195 de lei, dacă este la buget, şi între 155 şi 245 de lei, dacă este la învăţământ cu taxă. În cazul cadrelor didactice care solicită chirie în aceste unităţi de cazare, costurile sunt de 300 de lei pe lună.
Reprezentanţii Universităţii din Craiova spun că măsura creşterii tarifelor de cazare a fost impusă de inflaţia înregistrată în luna iulie. De altfel, şi anul trecut s-a aplicat o creştere a chiriei lunare cu zece lei pentru un loc, indiferent de cămin. „Toate aceste majorări au fost necesare pentru a putea acoperi cheltuielile cu utilităţile, pentru a amortiza investiţiile de până acum, dar şi pentru a asigura fondurile necesare pentru începerea unor noi lucrări, astfel încât să le putem oferi studenţilor condiţii optime de locuire. Şi în ultimii ani, cam tot ce s-a investit aici s-a făcut din fondurile proprii ale Universităţii. În 2011, de exemplu, am reuşit să modernizăm trei cămine - 10, 11 şi 13 -, iar anul acesta trebuie să asigurăm în principal igienizarea şi mici lucrări de îmbunătăţire a confortului“, a precizat Marian Silişteanu, directorul Serviciului pentru Cămine şi Cantine.
Patru categorii de confort
Preţul la cazare este diferenţiat, în funcţie de gradul de confort pe care îl are fiecare dintre cele 12 cămine studenţeşti ale Universităţii din Craiova, care dispune de un total de 3.100 de locuri. Cele mai mici tarife se percep la Căminul 8 din complexul de la Mecanică, încadrat la categoria a IV-a de confort, fără nici un fel de modernizări, cu băi comune şi vechi, cu patru-cinci paturi în cameră şi mobilier deteriorat. Un loc de cazare aici costă 105 lei în cazul studentului de la învăţământul finanţat de la bugetul de stat, sau 155 de lei d