Democrat-liberalii îi numără de două zile pe aşa zişii turişti electorali la referendum 2012. PDL centralizează până vineri datele cu votanţii de pe listele suplimentare din fiecare judeţ, pe care au fost înscrişi cei care nu au votat pe 29 iulie în localitatea de domiciliu.
Potrivit analizelor parţiale ale democrat-liberalilor, aproape în fiecare judeţ numărul celor care au votat pe liste suplimentare sare de zece mii.
Dacă în Braşov, judeţ turistic, pe listele suplimentare au votat în jur de 10.000 de persoane, potrivit estimărilor PDL, în Dolj, care a înregistrat o prezenţă de 53,82% raportată de BEC, între 60 şi 70.000 de persoane au votat pe listele suplimentare. "În peste 60 de localităţi s-a votat dintr-o localitate în alta. În judeţul Dolj, nu au existat alegeri, ci un jaf făcut de USL. În multe localităţi reprezentanţi ai poliţiei s-au dus şi le-au spus oamenilor să se ducă la vot pentru că, dacă nu o fac, vor fi amendaţi. De asemenea, toţi oamenii din zona rurală au fost ameninţaţi că nu o să mai beneficieze de subvenţii şi de venitul minim garantat. În comuna Galicea Mare, de exemplu, au fost făcute în jur de 200 de cereri pentru urna mobilă, însă s-a constatat că nimeni e fapt nu făcuse cererea pentru că oamenii veneau dimineaţa la vot. Noi am făcut 34-38 de plângeri penale, dar au fost cazuri în care cei care sunau la 112, ei erau cei anchetaţi de poliţie", a declarat, pentru gândul, deputatul PDL de Dolj Gelu Vişan.
În Mehedinţi, judeţ clasat pe locul doi la prezenţă cu 70,46%, democrat-liberalii au contabilizat peste 23.000 de persoane care au votat pe listele suplimentare. Deputata PDL Doiniţa Chircu a declarat, pentru gândul, că au existat în jur de 20 de cazuri în care primarii din anumite localităţi au interzis punerea la dispoziţia reprezentanţilor PDL copii de pe listele suplimentare.
Şi la Vaslui, la o prezenţă de 4