Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproape 800 de profesori dau mâine examenul de titularizare

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 1 august 2012 ·

Aproape 800 de cadre didactice din judeţul Suceava se pregătesc de examenul de titularizare, care va avea loc mâine. Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava, 793 de profesori din judeţ s-au înscris să susţină examenul de titularizare şi 75 dintre aceştia sunt absolvenţi ai promoţiei curente.

Pentru mişcarea de personal 2012, în şcoli din judeţul Suceava au fost vacantate în total 878 de posturi, din care 672 sunt cu normă întreagă, 184 în învăţământul primar, 70 în cel special şi 44 în grădiniţe.

În ceea ce priveşte concurenţa la acest examen, cele mai râvnite posturi de profesor sunt la limba engleză şi limba română şi la învăţători şi educatori. Astfel, pentru cele 11 locuri titularizabile la limba engleză concurează 73 de candidaţi, iar la limba şi literatura română, 59 de candidaţi vor susţine concurs pentru ocuparea unuia din cele cinci posturi disponibile.

137 de candidaţi râvnesc 30 de posturi de învăţător, şi 51 de educatori concurează pentru ocuparea a şase posturi titularizabile.

Concurenţa cea mai mare se înregistrează în unităţile de învăţământ din mediul urban, de exemplu, în municipiul Suceava sunt vacante doar 15 catedre titularizabile. Posturi titularizabile puţine sunt şi în liceele şi gimnaziile din celelalte oraşe din judeţ. La Rădăuţi, de pildă, există un post la Colegiul „Andronic Motrescu”, la educaţie plastică, şi două la Colegiul Tehnic, la religie şi construcţii. Alte două posturi sunt la învăţământul gimnazial, la şcolile „Mihai Eminescu” şi „Regina Elisabeta”, la educaţie plastică şi biologie.

La Fălticeni sunt două posturi vacante, iar la Câmpulung Moldovenesc sunt scoase la concurs doar câteva posturi titularizabile. Nota minimă de promovare a concursului este şapte.

Pentru desfăşurarea examenului au fost formate câteva comisii, şi anume Comisia judeţeană de monitorizar

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu află astăzi dacă rămâne sub control judiciar, după trimiterea în judecată pentru propagandă legionară

Ziua Constanta acum 43 minute
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale. Călin Georgescu a

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Opt persoane, dintre care 4 copii, au fost spitalizate în urma unui accident produs între Focşani şi Adjud

Adevarul acum 23 minute
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineață pe DN2, între Focșani și Adjud, în zona localității Garoafa, Vrancea. Opt persoane, inclusiv patru copii, au fost rănite și transportate la spital.

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Cioban atacat de urs într-o comună din Argeș. A fost transportat la spital

Mediafax acum o ora
„În urma unui apel efectuat la numărul unic de urgență 112, care sesiza faptul că o persoană, posibil cioban, a fost atacată de un urs în comuna Berevoești, în golul alpin – muntele Jupâneasa, pompieri, jandarmi, polițiști și salvamontiști s-au depl

Horoscop pentru luni, 7 iulie 2025. Capitolul financiar deschide săptămâna pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Poti aborda relatiile cu strainatatea si studiile pe termen lung. Demersurile pentru calatoriile in afara granitelor tarii pot cunoaste turnuri neasteptate. Daca esti nevoit sa calatoresti, verifica atent toate detaliile si pleaca doar daca e

Retailul prinde avânt. INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, în creştere în primele cinci luni ale anului

Ziarul Financiar acum 16 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a crescut în primele cinci luni din an, comparativ cu perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 2,6%, cât şi ca serie ajustată cu 3,

Parlamentul se reuneşte luni pentru angajarea răspunderii Guvernului pe măsurile de austeritate / Opoziţia are la dispoziţie 3 zile să depună moţiune de cenzură

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Plenul comun a Camerei Deputaţilor şi Senatului se reuneşte, luni, de la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pregătite pentru reducerea deficitului. P

Jaf de peste un milion de euro la Paris. Hoții au fugit cu genți de mărci dintr-un magazin second hand

Adevarul acum 23 minute
Un magazin cu produse de lux second hand din Paris a fost spart, duminică, iar hoții au reușit să fugă cu mai multe poșete de marcă. Valoarea bunurilor furate depășește un milion de euro.

Mihai Stoica are un favorit-surpriză la FCSB: „I-am zis lui Gigi că trebuie să îl avem toată viața”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului Administrativ de la FCSB, a spus că îi place foarte mult de Marius Ștefănescu (26, aripă stânga). - Gigi Becali, despre Marius Ștefănescu, în luna aprilie

Vremea

București
acum

28°
lun.

23°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

24°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

27°
lun.

21°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

25°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°