De luni de zile îmi propuneam, îmi doream să văd expoziţia cu un titlu deosebit de atractiv: „Maeştrii dezordinii“ la Muzeul „Artelor prime“, muzeu ce reuneşte obiecte şi podoabe, măşti, arme altădată calificate de „primitive“, dar azi valorificate ca expresii ale „începutului“, ale răscrucii între sacru şi artistic. „Maeştrii dezordinii“ – iată o expresie oximoronică reunind contrastele ireconciabile, căci „maestru“, îmi ziceam, nu poţi fi decît al „ordinii“. Dar, în sfîrşit, titlul reţinut avansa convingerea că se poate atinge un grad de perfecţiune şi în exerciţiul destabilizării ordinii, în arta haosului, în practica deregularizării lumii, că, deci, poţi deveni „maestru al dezordinii“. Constant, cu o premoniţie ce ulterior a făcut sens, amînam vizita de mult plănuită, pînă cînd zilele trecute ce se petrece în România mi-a apărut ca exemplul perfect al „dezordinii“, declanşate nu de „maeştri“ experimentaţi, ci de „ucenici“ debutanţi. Sub impactul acestei asimilări, m-am îndreptat spre expoziţia atît de îndelung dorită. Ştiam că, în acest context, o voi vedea nu ca o „expoziţie“ neutră, ci ca o metaforă a ţării, ca un indiciu „naţional“ al luptei între ordine şi dezordine! Arta tulbură ideea atunci cînd o incidenţă flagrantă se produce între biografia consumatorului şi operele ce-i sînt propuse. Ştiam că voi privi totul din această perspectivă! Acum încă mă felicit de a nu fi ratat o asemenea experienţă! De a o fi trăit din poziţia celui care, ca la teatru, resimte „contemporaneitatea“ unui perosnaj, a unui act, şi aceasta nu doar pentru că actorii poartă frac sau jeans. O „contemporaneitate“ adînc împărtăşită.
DE ACELASI AUTOR Teatru-n puşcărie? Fotografiile excesului 1917 Muzeul Preşedintelui şi cadoul politicDebutul parcursului şochează. Vedem de la intrare mai multe şiruri de globuri terestre plasate pe trei rînduri. Fiecare glob poartă un bandaj car
