Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Setea de achiziţii în agricultură a crescut odată cu recoltele fermierilor

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 1 august 2012 ·

Apetitul investitorilor pe piaţa de preluări şi achiziţii din agricultură a crescut odată cu recoltele producătorilor români.

În 2011, anul-record în care agricultura a adus în economie 19 miliarde de euro, multinaţionalele s-au întrecut în achiziţii pe piaţa locală. Unul dintre cele mai atractive segmente de piaţă pentru achiziţii a fost în ultima perioadă cel al cerealelor, o piaţă unde se învârt an de an peste 5 miliarde de euro.

Aici a avut loc şi cea mai mare tranzacţie a anului, preluarea producătorului de îngrăşăminte Azomureş de către traderul elveţian de materii prime agricole Ameropa. Tranzacţia, evaluată la 100-150 de milioane, a fost şi una dintre cele mai spectaculoase mişcări făcute în România de un trader de materii prime agricole, companii care s-au concentrat până acum pe investiţiile în silozuri, în unităţi de producţie a nutreţurilor sau în fabricile de ulei vegetal.

Deşi nu s-au avântat în achiziţii de ordinul zecilor de milioane de euro, şi alţi traderi au fost activi pe piaţa de achiziţii.

Americanii de la Cargill au preluat acum mai bine de un an un siloz la Drobeta-Turnu Severin de la o companie a fraţilor Micula, proprietarii producătorului de sucuri European Drinks.

La începutul acestui an traderul american a vândut la rândul său alte două silozuri în Ţăndărei şi Brăila către grupul francez Soufflet, companie care produce malţ pentru bere în România.

Pe acelaşi ton, vara trecuă Alfred Toepfer, rival direct al Cargill, s-a extins pe piaţa agricolă din vestul ţării prin achiziţia unui siloz de 12.000 de tone pentru 2,8 milioane de euro.

Aproximativ 40 de milioane de euro au intrat în 2011 şi în conturile acţionarilor distribuitorului de produse pentru protecţia plantelor Alcedo după ce gigantul japonez Sumitomo a semnat actele pentru preluarea a 90% din companie.

Deşi în general mai tăcută din punct

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru a repara dezastrul provocat de inundații. Ciucă, atac la Ciolacu: Nu a participat la discuții

Libertatea acum 9 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunțat vineri, 20 septembrie, că țara noastră va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii, dar a adăugat că premi

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 45 minute
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

MAE a publicat ghidul alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

Mediafax acum o ora
MAE anunţă publicarea ghidului alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din noiembrie-decembrie 2024. Este vorba despre „Ghidul alegătorului prin corespondenţă - alegerile pentru Preşedintele României din anul 2

Rusia avertizează Republica Moldova să nu găzduiască avioane F-16 destinate Ucrainei

G4Media acum 3 ore
Ministerul de Externe rus a cerut vineri Republicii Moldova să nu se implice în conflictul din Ucraina, declaraţie ce face referire la informaţii despre o presupusă amplasare la baza aeriană de la Mărculeşţi a unor avioane F-16 destinate Ucrainei, r

Liga portugheză va planta 200 de copaci pentru fiecare gol marcat, ca răspuns după incendiile de vegetaţie

News.ro acum 45 minute
Liga portugheză a anunţat că 200 de copaci vor fi donaţi pentru plantare pentru fiecare gol marcat în meciurile din acest weekend, ca răspuns după incendiile de vegetaţie care au devastat ţara, relatează AP. Liga a anunţat iniţiativa într-un comunic

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 4 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum 6 ore
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

Ciolacu, întrebat despre faptul că nu va fi numit premier de Nicolae Ciucă: E şi normal pentru că dânsul nu o să câştige/ Dacă voi câştiga alegerile prezidenţiale, e corect ca celălalt partid care va constitui coaliţia cu PSD să dea premierul

News.ro acum 6 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, după ce liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat că nu îl va numi premier în cazul în care va deveni preşedintele României, că liderul liberal nu va câştiga alegerile. Ciolacu a explicat că, dacă el va câştig

Ursula von der Leyen anunţă la Kiev un împrumut UE destinat Ucrainei în valoare de 35 de miliarde de euro, finanţat de activele ruseşti blocate

News.ro acum o ora
Uniunea Europeană (UE) vrea să acorde Ucrainei un împrumut în valoare de 35 de miliarde de euro, finanţat din profituri excepţionale generate de active ruseşti blocate în Europa, anunţă vineri la Kiev preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der

Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024

Libertatea acum 8 ore
Citește Horoscop săptămânal Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Capricorn. Între 21 și 22 septembrie, la prân

Vremea

București
acum

20°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
Iasi
acum

18°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

16°
vin.

16°/22°
sâm.

16°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

22°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°