Până la 1 septembrie 2014, toate firmele vor fi obligate să schimbe actul constitutiv la Registrul Comerţului
Procedura este scutită de taxa de timbru
Promulgarea Legii 76 din 24 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial din 30 mai, care intră în vigoare începând cu 1 septembrie 2012, aduce o serie de modificări, printre care şi modificarea denumirii de "societate comercială" în societate.
În conformitate cu prevederile art. 79 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă "în termen de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, societăţile înregistrate în Registrul Comerţului care au în denumire sintagma "societate comercială" sunt obligate a efectua demersurile necesare înlocuirii acestei sintagme cu termenul "societate".
Potrivit unui comunicat remis presei de către Oficiul Naţional pentru Registrul Comerţului (ONRC), "până la finalizarea acestor demersuri, societatea poate funcţiona cu denumirea înscrisă în Registrul Comerţului la data intrării în vigoare a prezentei legi. Înregistrarea în Registrul Comerţului a menţiunii privind modificarea actului constitutiv ca urmare a schimbării denumirii societăţii este scutită de taxa de înregistrare".
Conform prevederilor legale, aceste societăţi comerciale trebuie să se prezinte, începând cu data de 1 septembrie 2012, la oficiile Registrului Comerţului în raza căruia îşi au sediul, în vederea efectuării demersurilor necesare înlocuirii din denumire a sintagmei "societate comercială" cu termenul "societate", data-limită pentru îndeplinirea acestei obligaţii legale fiind 1 septembrie 2014.
Înregistrarea menţiunii privind modificarea actului constitutiv ca urmare a schimbării denumirii societăţii este scutită de taxa de înregistrare.
Până la 1 septembrie 2014, toate firmele vor fi obligate să schimbe actul con