Postul de televiziune Antena 1 va transmite meciurile de pe teren propriu ale echipei naţionale din preliminariile Cupei Mondiale 2014, informează, miercuri, site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.
"Comitetul Executiv a fost informat cu privire la drepturile media pentru teritoriul României, ce au făcut obiectul cererii de ofertă, ale meciurilor pe care echipa noastră naţională A le va disputa pe teren propriu în preliminariile Cupei Mondiale FIFA 2014, să fie acordate trustului Intact (Antena 1)", se menţionează pe site-ul citat.
Contactat de MEDIAFAX, ofiţerul de presă al FRF, Paul Zaharia, a declarat că, până la termenul limită stabilit, 23 iulie, ora 16.00, singura ofertă a fost depusă de trustul Intact. "După expirarea termenului limită a mai sosit o ofertă, dar nu s-a luat în considerare. Şi oricum era mai mică decât cea a Antenei 1", a spus Paul Zaharia.
Meciurile oficiale ce vor fi disputate de echipa naţională de seniori a României în calitate de gazdă în cadrul preliminariilor CM 2014 sunt: România - Andorra (11 septembrie 2012); România - Olanda (16 octombrie 2012); România - Ungaria (6 septembrie 2013); România - Turcia (10 septembrie 2013); România - Estonia (15 octombrie 2013). Drepturile TV includ şi eventualul meci de baraj, manşa de pe teren propriu, al primei reprezentative.
Mediafax
Postul de televiziune Antena 1 va transmite meciurile de pe teren propriu ale echipei naţionale din preliminariile Cupei Mondiale 2014, informează, miercuri, site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.
"Comitetul Executiv a fost informat cu privire la drepturile media pentru teritoriul României, ce au făcut obiectul cererii de ofertă, ale meciurilor pe care echipa noastră naţională A le va disputa pe teren propriu în preliminariile Cupei Mondiale FIFA 2014, să fie acordate trustului I