Din august ar trebui să înceapă producerea cardului naţional de sănătate, element care dovedeşte calitatea de asigurat şi care, împreună cu reţeta electronică şi dosarul electronic, ar duce la eficientizarea sistemului sanitar. Problema este că autorităţile abia au reuşit să dea drumul la implementarea reţetei electronice, iar despre cardul de sănătate casele judeţene aşteaptă încă un semn de la forul superior.
Implementarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate, instrument necesar pentru dovedirea calităţii de asigurat pe teritoriul României, aşa cum a fost el gândit de autorităţi, nu pare să debuteze din luna august, după cum anunţau oficialii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Acest card, care ar cuprinde istoricul medical al pacientului, va putea fi utilizat în tot sistemul medical, de la medicul de familie, spital, farmacie până la sistemul de urgenţă, iar împreună cu reţeta electronică şi dosarul electronic ar reprezenta o necesitate pentru eficientizarea sistemului sanitar. „Acest proiect reprezintă, de fapt, primul pas spre informatizarea sistemului medical, care va conduce la disciplină financiară şi medicală“, susţineau oficialii CNAS.
Un prim pas care pare însă unul bătut pe loc, având în vedere că despre implementarea cardului naţional de sănătate se vorbeşte de la începutul anului 2011, dar proiectul s-a amânat pentru luna august 2012. Şi nici acum nu se ştie exact când va demara. Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate nu au primit până acum de la CNAS nici o informare în acest sens, iar din experienţa avută cu reţeta electronică, reprezentanţii acestora sunt sceptici în ceea ce priveşte introducerea cardului de sănătate. „Abia s-a început cu reţeta electronică, şi asta greoi. Nu există calculatoare la toţi medicii, conexiune la internet, sunt probleme cu semnalul în mediul rural, abia s-au prescris câteva sut