Guvernul a adoptat, marți, un act normativ prin care a stabilit o schema de ajutor financiar pentru crescătorii de bovine.
Seceta prelungită care a cuprins întreaga țară i-a afectat serios nu numai pe producătorii de cereale, ci și pe crescătorii de animale, care au mari dificultăți în asigurarea furajelor, seceta pârjolind inclusiv pajiștile și suprafețele cultivate cu plante furajere. Pentru prima categorie de fermieri, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale(MADR) a anunțat zilele trecute că va acorda despăgubiri în cuantum de 80 la sută din pierderile suferite la culturile de grâu, porumb și floarea soarelui, ”dijmuite” de secetă în proprorție de cel puțin 30 la sută. Pentru crescătorii de animale, Guvernul a adoptat marți un act normativ privind ”schema de ajutor specific acordat producătorilor de lapte şi de carne de vită şi bivoliţe de lapte, din zonele defavorizate”.
Potrivit unui comunicat remis redacției de MADR, această schemă de ajutor specific se adresează producătorilor agricoli persoane fizice, persoane fizice autorizate şi/sau persoane juridice- crescători de animale, în funcţie de efectivul de animale deţinut. ”Condiția este ca cei vizați să deţină un efectiv de animale cuprins între 2 şi 15 capete de vaci de lapte pe beneficiar, maximum 50 capete femele din specia bivoliţe de lapte pe beneficiar și/sau maximum 90 capete pe beneficiar din vaci din rase de carne şi/sau tineret mascul şi/sau femele din rase de carne şi/sau metişi cu rase de carne”-precizează MADR.
Maximum 250 de euro pe cap de vacă de lapte
Cuantumul ajutorului se calculează de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură(APIA), după finalizarea verificărilor, prin raportarea plafonului maxim la efectivul de capete eligibile din toate categoriile, fără a depăşi 250 euro/cap, pentru categoria vaci de lapte, 187,5 euro/cap,