Estomparea graniţelor între TV, social media şi mobile, susţinută de avansul tehnologiei, dă naştere unui nou grup de consumatori, cu o influenţă mult mai puternică asupra deciziilor de alegere a brandurilor, anunţă "The Age of Social Influence", cel mai recent studiu realizat de reţeaua de media Initiative, potrivit unui comunicat de presă.
Initiative a realizat un studiu online la care au participat peste 8.000 de persoane cu vârste cuprinse între 16 - 54 ani din ţări precum Argentina, Australia, China, Germania, Olanda, Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie.
"Suntem puşi faţă în faţă cu o nouă schimbare în comportamentul consumatorului, o schimbare profundă, care atrage după sine şi o schimbare a strategiilor de marketing. Astăzi definirea consumatorului nu se mai face numai după profilul socio-demografic, ci şi după capacitatea acestuia de a influenţa procesul de cumpărare al celorlalţi consumatori ", spune Andreea Dinescu, Client Service Director Initiative.
F.A. Estomparea graniţelor între TV, social media şi mobile, susţinută de avansul tehnologiei, dă naştere unui nou grup de consumatori, cu o influenţă mult mai puternică asupra deciziilor de alegere a brandurilor, anunţă "The Age of Social Influence", cel mai recent studiu realizat de reţeaua de media Initiative, potrivit unui comunicat de presă.
Initiative a realizat un studiu online la care au participat peste 8.000 de persoane cu vârste cuprinse între 16 - 54 ani din ţări precum Argentina, Australia, China, Germania, Olanda, Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie.
"Suntem puşi faţă în faţă cu o nouă schimbare în comportamentul consumatorului, o schimbare profundă, care atrage după sine şi o schimbare a strategiilor de marketing. Astăzi definirea consumatorului nu se mai face numai după profilul socio-demografic, ci şi după capacitatea acestuia de a influenţa proc