Turismul electoral este o noțiune care a fost mult mediatizată în sfera politică. Puțini sunt aceia care știu că turismul și călătoriile sunt un domeniu extrem de sensibil la schimbările politice, la campaniile electorale.
Piața de călătorii din România este mai sensibilă decât alte piețe în anii electorali, pe măsura implicării românilor, „cu mic cu mare“, în dezbaterile electorale, conform unei atitudini specifice unei civilizații și a unei economii extrem de legată de factorul politic și de afaceri cu statul. În toți anii electorali, turismul intern crește și plecările în străinătate stagnează. Să verificăm ce se întâmplă în „cel mai electoral an“, anul 2012, din ultimii ani, în industria de călătorii din România. Anul 2012, tendințe de călătorie identificate în primele șase luni de vânzări de călătorii.
La categoria business travel/rezervări bilete de avion, după un an 2011 cu o tendință de creștere generală a pieței de circa 10%, primul trimestru al anului 2012 a continuat cu o creștere de circa 4%-5%, dar cel de-al doilea indică menținere cu trend ușor negativ, pe fondul agravării problemelor din zona euro și îndeosebi pe fondul campaniilor electorale. Companiile devin prudente în alocarea de bugete pentru călătorii sau organizare de evenimente, în condițiile în care criza economică este potențată și de schimbări politice în România.
La categoria turism extern, începutul anului a fost unul mobilizator, dar față de creșteri ale vânzarilor de 20% în primul trimestru, cel de-al doilea a adus creșteri mult mai mici, iar luna iunie – extrem de electorală -, urmând efectele mișcărilor politice, aduce scăderi de circa 15% la vânzări vacanțe ale românilor în străinătate. De ce? Nu pleacă în străinătate oamenii politici, funcționarii publici, oamenii de afaceri care au contracte cu statul și familiile acestora, românii care doresc să participe la p